Pe lista celor nominalizați de către ANI se află și primarul de Tămășeni, Ironim Andrici, care, conform comunicatului, „se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 2 iulie 2008, întrucât deține, simultan cu funcția de primar, și calitatea de comerciant persoană fizică – membru cooperator fondator al CONSUMCOOP Tămășeni Societate Cooperativă, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003”.
În apărarea sa, primarul de Tămășeni, Ironim Andrici, a declarat: „Consumcoop Tămășeni Societate Cooperativă nu mai funcționează de foarte multe vreme. Am probat acest lucru, dar Agenția Națională de Integritate nu a luat în calcul. Mă voi adresa Justiției și voi aștepta să se pronunțe. Eu sunt alesul oamenilor din această comună și trebuie să-mi continui misiunea”. (Oana IOSUB-TOMA)