Autoturismul care le-a acroşat, marca Audi, şi-a continuat deplasarea, şoferul neavând nicio curiozitate vizavi de starea victimelor sale. Din fericire, ambele fete au scăpat doar cu traumatisme şi contuzii şi n-au avut nevoie de spitalizare, însă cu siguranţă că vor avea un motiv neplăcut să-şi amintească de balul de absolvire. Poliţiştii au început imediat căutările prin tot oraşul, pentru a da de urma conducătorului auto. Au găsit, însă, doar maşina.
„Autoturismul, care are urme de avarii, a fost ridicat şi depozitat în curtea IPJ Neamţ, a fost identificat şi conducătorul auto – un tânăr de 23 de ani, cu antecedente în ceea ce priveşte conducerea sub influenţa alcoolului, însă n-a fost găsit încă”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. (C. MIRCEA)