Vizați de această schimbare sunt toți cei care vor să participe la concursurile pentru posturile de inspectori pentru învățământul preșcolar și învățământul primar. Prof. Viorel Stan, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Judeţean Neamț a explicat de ce s-a ajuns în acestă situație.
În perioada inițială de înscrieri, pentru postul de inspector școlar pentru învățământul preșcolar, de la IȘJ Neamț, nu se înscrisese nicio persoană, actuala inspectoare, Rodica Vădeanu neavând voie să-și depună candidatura deoarece este în prag de pensionare.
În cazul postului pentru învățământul primar și-au anunțat candidatura două persoane. Este vorba despre actualul inspector, Florin Dimon și despre profesoara Ioana Roxana Chiuariu. Potrivit datelor furnizate de ISJ Neamț, pentru cei care vor să „profite” de oportunitatea creată de oficialii ministerului, dosarele pentru concurs se pot depune începând de astăzi, 12 mai și până în 15 mai, ora 13.30. (M. TEODOROF)