Cunoscători ai infractorilor din zonă, poliţiştii s-au gândit din start la Iulian Chelaru (16 ani) şi Vasile Tănase (18 ani), care au vreo 17 furturi probate până acum. Cei doi au dat spargeri de locuinţe, una după alta, dar au comis şi furturi din biserici, iar mai nou Tănase are şi un dosar penal pentru conducere fără permis. Bineînţeles că ei sunt autorii şi în cazul tâlhăriei şi au acţionat după ce şi-au urmărit vicima, care a băut o bere la un bar, şi au văzut că are bani.
Poliţiştii au stabilit că infractorii au cheltuit absolut toată suma, la păcănele, în 40 de minute. Însă dacă până acum au beneficiat de clemenţă pentru că erau amândoi minori şi nu au comis decât furturi, de data asta au ajuns să atace oameni pe stradă şi să-i lovească sălbatec. Poliţiştii i-au reţinut pe cei doi şi i-au dus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamţ, iar procurorul de caz i-a trimis la instanţă, cu propunerea de arestare preventivă. (C. MIRCEA)