Acasă EVENIMENT NEAMŢ: „Abilităţile celor cu dizabilităţi”, la Piatra Neamţ

NEAMŢ: „Abilităţile celor cu dizabilităţi”, la Piatra Neamţ

0:00

NEAMŢ: „Abilităţile celor cu dizabilităţi”, la Piatra Neamţ, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiAsociaţia Riana are plăcerea de a vă invita sâmbătă, 4 aprilie 2015, ora 10:00, la Central Plaza Hotel din Piatra Neamţ (Piaţa Petrodava, nr. 1-3), la seminarul „Abilităţile celor cu dizabilităţi”. Seminarul se va desfăşura în intervalul orar 10-16 şi va cuprinde patru sesiuni, de comunicări, momente artistice realizate de tineri cu sindrom Down, prezentări ale asociaţiilor de profil din ţară, standuri de prezentare ale ONG-urilor participante. Vor fi prezenţi invitaţi din cadrul asociaţiilor de profil din ţară, părinţi, cadre didactice, specialişti, elevi şi toţi cei care îşi doresc să afle mai mult despre persoanele cu dizabilităţi. Participarea este gratuită, iar pauzele de cafea şi prânzul sunt oferite de Asociaţia Riana. Toţi participanţii vor primi certificat de participare şi pe baza numărului de înscriere vor participa la o tombolă. Seminarul face parte din proiectul “Ai carte, ai parte”, finanţat de Comisia Europeană prin Programul Tineret în Acţiune. (ZCH NEWS)

Exit mobile version