Ieri dimineaţă, Mihail-Sorin Gaidău, ziaristul şi caricaturistul de excepţie, a trecut la cele veşnice, deşi nu împlinise încă 59 de ani. Născut la Piatra Neamţ, la 25 martie 1956, Sorin s-a afirmat în presa naţională în special după 1989. A trudit aproape un sfert de veac prin majoritatea gazetelor naţionale din Bucureşti (mai mulţi ani la “România liberă” şi “Cotidianul”), apoi în presa din Neamţ, colaborând cu articole şi caricaturi împotriva „crocodililor puterii, indiferent de culoarea lor politică”, aşa cum îi plăcea lui să îi catalogheze pe cei cu pâinea şi cuţitul, vremelnic, în mână. Deşi un ziarist intransingent şi neîndurător, incomod cu cei mai mulţi politicieni ai vremii sale, în relaţiile cu prietenii şi cunoscuţii era înţelegător şi blând.
Nu am fost unul din apropiaţii lui, dar ne-am respectat reciproc, el fiind unul din cititorii mei fideli, aflându-se printre apropiaţii mei de la care puteam lua oricând un sfat bun.
A lucrat până zilele trecute. “Să nu vă pierdeţi nădejdea” – scria el, joia trecută (30 octombrie), răspunzând unui cititor, care îi citise şi comentase ultimul text publicat (“Inedit! Petru Rareş – o imagine necunoscută a voievodului”), pledând pentru publicarea unor texte şi “de suflet”: “Am scris şi despre edil destule, inclusiv despre chestii pe care unii le discutau doar pe la colţul străzilor părăsite sau prin bucătăriile care au scăpat de bombardamentele germane şi anglo-americane. Am scris cu subiect şi predicat. Din câte cunosc eu, doar vreo câţiva oameni îşi mai pun pielea la saramură în judeţul Neamţ! Chestie de bărbăţie! Din 1990 încoace numai asta fac: îmi pun pielea la saramură. Îmi permit acest lux pentru că nu sunt simbriaşul nimănui şi nu depind de nici un partid politic, de nici un baron local, regional sau naţional. E aşa de greu că uneori îmi piere umorul. Oricum, în spatele unui gazetar care le-ar spune chiar pe toate că să-i ungă pe cititori la suflet nu se va aşeza nimeni din judeţul Neamţ. Jurnalistul onest, dar cu sânge în instalaţie va rămâne singur «în pădurea cu fiare». Trebuie să lăsăm loc şi materialelor «de suflet», care contribuie la ameliorarea cunoştintelor despre cultura, trecutul şi istoria acestor locuri”.
A lăsat în urma sa câteva cărţi şi albume cu caricaturile sale politice, coperte şi grafică de cărţi şi reviste, dar, mai ales, un zâmbet cald cu care şi-a privit întotdeauna interlocutorii atenţi. Dumnezeu să-l odihnească! (N. SAVA)
