0:00

După ce pompierii din Neamț au reușit să-și dea măsura talentului profesional salvând o pisică de sub capota unui autoturism, a venit rândul celor din Bârlad astăzi, 2 iulie, să salveze un miel blocat într-o țeavă de gaz dezafectată.

Muncă de trei ore pentru salvarea unui miel prins într-o țeavă, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiProprietarul animalului îl căuta de o zi și ceva și când l-a găsit a realizat că singur nu-l poate salva. Așa că un echipaj al Detașamentului de pompieri Bârlad a intervenit perfect echipat pentru o asemenea sarcină: o autospecială echipată cu module pentru descarcerare/deblocare, precum și cu un echipaj specializat în salvarea de animale au plecat la fața locului, motivați să-și facă treabaq ca și când ar fi fost vorba despre un om. Relatarea merită citită în întregime pentru că poate deschide calea spre un scenariu de film sau, de ce nu, spre un roman fluviu.

Muncă de trei ore pentru salvarea unui miel prins într-o țeavă, ZCH NEWS - sursa ta de informații„La sosirea echipajului de intervenție, a fost găsit un miel blocat într-o țeavă dezafectată, care subtraversa un drum de pământ și era blocată la unul dintre capete. Țeava avea un diametru de circa 30 centimetri și se afla în pământ la o adâncime de un metru și jumătate, distanța dintre cele două capete fiind de aproximativ 18 metri.

Inițial, pompierii au încercat să agațe mielul cu un dispozitiv folosit la salvarea animalelor căzute în puțuri, dar, animalul fiind unul destul de mic și speriat, reușea să se întoarcă în interiorul țevii și se deplasa spre capătul opus. Peste o parte a țevii era prăbușit un stâlp de electricitate. Pompierii militari au primit ajutorul autorităților locale, care au trimis în zonă un miniexcavator.

Muncă de trei ore pentru salvarea unui miel prins într-o țeavă, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiA fost săpat un șanț la adâncimea la care era îngropată țeava, după care aceasta a fost tăiată pe o lungime de circa un metru. După mai multe încercări, mielul a putut fi agățat și evacuat, ulterior, animalul fiind predat proprietarului. Din cele declarate de acesta, mielul căzuse în țeava de gaz în urmă cu aproximativ 36 ore”, a precizat plutonier adjutant Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.

Operațiunea de salvare a mielului a durat trei ore.

Angela Croitoru

Foto: ISU Vaslui

Articolul precedentEroii din Bălțătești omagiați de reprezentanții comunității
Articolul următorFoto. Apă pe carosabil între satele Stânca și Leghin. Se circulă cu dificultate
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.