După atâta supermediatizare, aparatul de radiologie din Spitalul Municipal de Urgență Roman a fost pus în funcțiune și dat în folosință de Moș Nicolae. Spitalul a făcut niște eforturi și, în preajma sărbătorilor, aparatul a devenit funcțional. Avizul pentru punerea în funcțiune a aparatului s-a emis la sfârșitul lunii iulie, dar procedura de avizare a durat mai bine de douăluni, iar ulterior, conform contractului, firma care a furnizat aparatul a instruit personalul.
”Este unul dintre ele mai performante aparate de radiologie care există pe piață la ora actuală, un aparat care ne permite să efectuăm o gamă largă de investigații imagistice, de la radiografiile simple, până la examenele cele mai complexe. Este un aparat care are nenumărate avantaje, comparativ cu aparatele vechi; în primul rând, are o doză de iradiere foarte mică. Pentru pacienții care vin la Unitatea de Primiri Urgențe cu politraume, cu răni din accidente rutiere și care necesită investigații imagistice multiple, doza cumulată de iradiere este foarte mică. Vorbim, apoi, de o calitate a imaginii ireproșabilă. În camera în care se află aparatul, se poziționează pacientului, achiziția se face pe un monitor și, ulterior, pe o stație de post-procesare, putem optimiza imaginea în așa fel încât să ne apropiem de cele mai fine detalii și să obținem o imagine radiologică cât mai corectă, iar diagnosticul să fie cât mai exact. Este un aparat extrem de util, care ne ușurează nouă munca, dar, în primul rând, vine în sprijinul pacienților”, a declarat medicul Mihaela Banu, șeful secției de Radiologie.
Spitalul Municipal de Urgență Roman dispunea, până acum, de două aparate de radiologie mai vechi, din gama Siemens și Phillips. Chiar dacă s-a dat în folosință noul aparat, ele vor fi utilizate în continuare, spune managerul unității medicale, doctorul Maria Andrici: ”Unul îl vom transfera în Policlinică. Pentru aparatul din Policlinică, trebuie să obținem autorizația de la CNCAN (Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare – n.n.), fiind ultima tură când se mai poate aviza, după care ne trebuie un alt aparat. Dacă nu ne vom permite să achiziționăm un aparat pentru Policlinică, vom muta un aparat din spital. Toți pacienții care sunt internați în spital sau se prezintă la CPU vor face investigațiile pe acest aparat de radiologie nou. Cei care vin în ambulatoriu sunt trimiși la aparatul din Policlinică, tocmai pentru a nu aglomera prea mult secția de radiologie”.
Ce mai rămâne de făcut acum? Mai nimic, decât să fie, în sfârșit, achitată și a doua tranșă din plata aparatului. (D.A.)