Acasă NEAMȚ Mort de frig

Mort de frig

0:00

Un bărbat, în vârstă de 58 de ani, din Roznov, a fost găsit înghețat în casă. Ambulanța a fost chemată în ajutor, miercuri, 12 decembrie, la ora 16,20. Cadrele medicale au găsit localnicul în stare gravă și au solicitat echipajul de Terapie Intensivă Mobilă.

Mort de frig, ZCH NEWS - sursa ta de informații„Pacientul, de 58 de ani, în stop cardio-respirator în curs de resuscitare cardio-pulmonară, hipotermie severă, a fost preluat de un echipaj cu asistent medical și predat echipajului TIM, care l-a transportat la UPU a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț”, a declarat Luminița Rozoschi, asistenta șefă a Serviciului de Ambulanță Neamț.

Cu 19 grade temperatura corpului, bărbatul n-a mai putut fi salvat, în ciuda eforturilor medicilor, care au declarat decesul. Roznoveanul este prima victimă a iernii. Necropsia va stabili exact cauza morții.

Tot miercuri, la jumătate de oră după solicitarea de la Roznov, un alt apel la 112 chema Ambulanța la Tazlău. Un bărbat, de 39 de ani, a fost găsit de mama lui spânzurat în pod. Echipajul medical n-a mai avut cum să-l ajute și a declarat decesul. El nu era căsătorit și locuia împreună cu mama lui. (C.I.)

Exit mobile version