Bisericuţa de lemn de la Chiriţeni a fost construită în 1829, în Gura Hangului, pe locul altei biserici de lemn despre care se spune că ar fi fost arsă de turci la 1821. În 1956 a fost adusă sus, pe munte, la Chiriţeni şi reconstruită. Lăcaşul este ridicat din bârne de brad, încheiate la colţuri „în coadă de rândunică“ şi aşezate pe o temelie de piatră de râu. Acoperişul bisericii este de draniţă. La exterior, la început, se putea admira pridvorul deschis, cu arcadele sale frumos sculptate. În timp, pentru a proteja bârnele, dar şi pentru a feri interiorul de curenţi, exteriorul a fost tencuit. De asemenea, pridvorul a fost închis. “După 1990 a fost schimbată şi draniţa de pe acoperiş, deoarece era foarte deteriorată. Tot atunci s-a căptuşit cu scândură şi interiorul. În 2010 am renovat, în măsura posibilităţilor noastre, şi exteriorul, pentru că tencuiala era distrusă de grindină mai ales pe peretele din spate“, a explicat parohul de la Chiriţeni. Registrele parohiei consemnează faptul că, iniţial, acest lăcaş a avut pe pereţii dinspre miazăzi fresce, după modelul mănăstirilor din nordul Moldovei. După strămutare, frescele exterioare nu au mai putut fi recuperate. Turnul clopotniţei datează din 1873. Şi acesta a fost demontat şi refăcut pe munte, odată cu bisericuţa. Clopotniţa are aceleaşi trăsături caracteristice, fiind refăcută exact după modelul celei de la Gura Hangului. Deşi redusă ca proporţii, bisericuţa a căpătat monumentalitate prin ştiinţa de a lucra cu volumele a meşterilor ce vor fi construit-o. Spaţiul este împărţit în altar, naos, pronaos şi pridvor. Iniţial, a existat şi un cafas, însă la reconstrucţia de după strămutare s-a renunţat la acest element. În ceea ce priveşte arhitectura de interior, sistemul de boltire atrage atenţia în mod deosebit, bolţile din naos şi pronaos remarcându-se prin eleganţa formelor, prin jocul liniilor şi prin acurateţea ansamblului. Bisericuţa păstrează catapeteasma vechii biserici a satului Fârţâgi, sat strămutat şi el de pe fundul lacului. Deşi aceasta nu a fost niciodată restaurată integral, ci doar curăţată, icoanele se păstrează într-o stare foarte bună şi sunt de o rară expresivitate artistică. Catapeteasma datează de la începutul secolului XIX. Din inventarul bisericii fac parte şi o foarte valoroasă icoană a Maicii Domnului, precum şi o serie de cărţi bisericeşti vechi: Pidalionul lui Veniamin Costachi (1844), Mineie de la 1821. O parte dintre cărţile de cult vechi au fost predate, în perioada comunistă, muzeelor mănăstirilor din Neamţ. Din 2010, slujbele s-au mutat jos, în biserica de zid. Cu toate acestea, biserica de lemn de la Lupărie, chiar dacă aflată la doi kilometri de vatra actuală a satului, e păstrată în cea mai bună rânduială. Biserica a fost demontată bârnă cu bârnă şi mutată la Chiriţeni, sus, deasupra lacului. Chiriţeni era doar un cătun cu 14 case. Se zice că primarul de atunci l-a sfătuit pe părintele Mihai Coroamă să o mute undeva mai în munte, ca să nu mai fie în văzul activiştilor de partid. Alţii spun că nu ştiau pe unde o să treacă şoseaua. Cert este că au demontat-o bârnă cu bârnă, au numerotat-o şi au refăcut-o aici, pe deal. Bârnele au fost cărate cu căruţele pe un anevoios drum de munte, aproape impracticabil pe vreme ploioasă. Sus, pe plai, la Lupărie, s-au oprit carele, într-o poieniţă înconjurată de pădure, acolo unde nimeni şi nimic nu mai puteau pune bisericuţa în primejdie. Au construit-o la loc, după planul iniţial, iar la 1959 a fost resfinţită. În curtea largă a bisericii au fost aduse şi îngropate şi lădiţele cu oseminte din cimitirele ce au trebuit strămutate de la Fârţâgi şi Hangu. Morţii ai căror rude trăiau au fost îngropaţi în morminte separate, iar cei necunoscuţi în gropi comune. Lăcaşul are hramurile „Sf. Nicolae“ şi „Înălţarea Domnului“, cel de-al doilea fiind păstrat după hramul bisericii dinamitate de la Hangu.
Sursa: Otilia BĂLINIŞTEANU
