Acasă EVENIMENT Moarte cumplită: înecat în hazna

Moarte cumplită: înecat în hazna

0:00

Moarte cumplită: înecat în hazna, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiUn bărbat de 43 de ani, din satul Unghi, comuna Dragomirești, și-a pierdut viața, în seara de luni, 3 octombrie, înecat din haznaua din gospodărie. El a încercat să curățe fosa, probabil s-a aplecat prea mult și a căzut înăuntru. A fost găsit de familia care a dat alarma și a sunat la 112.

La ora 18:19, Dispeceratul ISU-Ambulanţă Neamţ a fost anunţat despre o persoană inconștientă, imobilizată într-o fosă septică din localitatea Unghi, comuna Dragomirești”, a declarat lt. Marcel Bucur, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț. ”La locul intervenției s-au deplasat 7 subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Piatra Neamț, cu o autospecială FRAP și o ambulanță SMURD, încadrată cu medic, asistent și paramedici”.

UN militar, echipat cu ham și mască de oxigen, a reușit să scoată bărbatul la suprafață, din haznaua adâncă de mai bine de doi metri și jumătate, însă acesta era în stop cardio-respirator. Echipajul medical a început manevrele de resuscitare, însă acestea n-au avut niciun rezultat și bărbatul a fost declarat decedat.

În aceeași seară, echiajul SMURD Piatra-Neamț a fost solicitat la o intervenție la Podoleni, de astă dată una de succes. Un bărbat de 61 de ani, care coborâse în beci să repare un butoi din care se prelingea vin, s-a intoxicat cu bioxid de carbon de la tulburelul aflat în fiert. A fost găsit inconștient, familia a chemat doi vecini care l-au scos din beci, paramedicii i-au administrat oxigen și apoi l-au predat ambulanței, care l-a transportat la spital. (C.M.)

 

Exit mobile version