Şeful Serviciului Salvamont Neamţ, Raul Papalicef, a explicat că ”în jurul orei 19, salvamontiştii se retrageau cu greu din cauza furtunii spre bază, când, prin dispeceratul Bazei Durău, a fost anunţaţ că există o problemă în zona Jgheabului cu Hotar. Cineva aflat în stare de epuizare pierduse traseul şi solicita ajutor urgenţ. Ieşirea din Jgheabul cu Hotare, de alfel fără niciun risc pe vreme bună, este dificilă iarna, când este expusă unui culoar de vânt extrem de puternic. După mai multe minute de luptă cu viscolul, echipa împreună cu victimele au ajuns în siguranţă la Baza Salvamont. Aici au aflat că, de fapt, găsiseră alţi rătăciţi, iar primul apelant, cel aflat în stare de epuizare, sunase din nou solicitând ajutor. Aceiați echipă, o nouă intervenţie. După 40 de minute, în aceeaşi zonă deosebit de periculoasă, la mică distanţă de locul de unde au fost recuperaţi ceilalţi turişti, a fost găsit şi bărbatul de 40 de ani din Iaşi, care urcase de unul singur pe Jgheabul cu Hotare”, a spus Raul Papalicef.
Salvamontiştii susţin că bărbatul a riscat foarte mult. Cu tot echipamentul performant, cu lanternă frontală şi tot ce îi trebuie unui turist pentru o ascensiune de iarnă, epuizarea și viscolul îi pregăteau acestuia un sfârşit tragic. ”Asta se întâmplă când, pe suportul psihic al unui echipament performant, din spirit de aventură combinat cu vanitate excesivă, ignori cele mai importante legi ale muntelui. Să nu pleci niciodată singur! Să pleci pe traseu, astfel încât să ajungi la destinaţie înainte de căderea nopţii!”, a mai spus Raul Papalicef.
Salvamontiştii îi roagă pe turişti să evite, pe cât posibil, ascensiunile pe traseele din zona expusă nord/nord-vest (traseele care pleacă din Durău) fiindcă, între cota 1.200 şi 1.600, gheaţa acoperă mari zone de traseu şi este obligatorie folosirea echipamentelor tehnice – coltari şi pioleţi.
Gianina Buftea