“Apostolul a stat de veghe la hotarele limbii şi culturii române”
Publicistul şi ziaristul Mircea Zaharia împlineşte azi 67 de ani. Născut la 10 mai 1947, în Muncelul de Sus, Iaşi, a absolvit Facultatea de Filologie, Iaşi şi apoi s-a stabilit la Piatra-Neamţ. Aici ocupă, prin concurs, diferite funcţii la Teatrul Tineretului, precum cea de referent literar (1972-1980), secretar literar (1980-1989), director şi director adjunct (1989-1994), membru în Consiliul Artistic al Teatrului.
Apoi, după 1989, este secretar artistic la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj (2001-2008), redactor şi (apoi) secretar de redacţie al ziarului „Ceahlăul”, redactor-şef al revistei „Apostolul” (din 1999 şi în prezent). A iniţiat (împreună cu Eduard Covali) şi a condus „Studioul ABC Teatral” al TT, a editat (singur sau împreună cu Paul Findrihan) publicaţia de cultură teatrală „Zig-Zag” (1984-1989).
A îngrijit şi editat câteva cărţi despre TT şi personalităţile care l-au marcat. Este membru al UNITER şi al Uniunii Ziariştilor Profesionişti, membru fondator al Asociaţiilor Culturale: „Ion Coman” şi „Vasile Spătărelu”. În prezent, Mircea, alături de un colectiv de dascăli inimoşi şi cu drag de publicistică, tipăreşte lună de lună revista “Apostolul”, publicaţie care a împlinit recent 15 ani sub conducerea sa. Din cel mai recent număr al acestei reviste am ales editorialul scris de Mircea, “Reţetă pentru o revistă perfectă”, un fel de crez publicistic, un ideal la care visăm toţi cei care mâzgălim ziare sau reviste.
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu am fost întotdeauna îndrăgostit de titluri. Ştiţi cum sună în spaniolă „O sută de ani de singurătate”? “Cien anos de soledad”. Poţi să mori de plăcere. Ce ziceţi de “Pentru cine bat clopotele?“ Dar parcă nici “Să ucizi o pasăre cântătoare” nu-i rău, ca să nu mai vorbesc despre “De veghe în lanul de secară”, o carte despre puritate şi adolescenţă, de la al cărei titlu voiam să plec în comiterea acestui text. Ce a făcut revista „Apostolul” de vreo optzeci de ani încoace? (Pentru mine, şi pentru multă lume, ea n-a murit sub dictatura trecută, ci a continuat să apară, în ediţii personale, în sufletul tuturor celor dăruiţi catedrei.) A stat de veghe, cu pixul în mână, la hotarele limbii şi culturii române încercând să păstreze ceea ce, pretenţios spus, se numeşte demnitate naţională. Lucru nu-i simplu, pentru că, dacă în prima serie revista – prin apostolii săi – îşi propunea să lumineze analfabeţii, astăzi lucrurile sunt mai grave, lumina trebuind direcţionată asupra alfabetizaţilor. Proştii trec, prostia rămâne şi nu trebuie să dau exemple de elogiere a ei; e de ajuns să-l citez pe matrozul de la Cotroceni care a învăţat prost şi a ajuns bine. Într-o ţară în care meseria de profesor a devenit una ruşinoasă, în care îndoielile şi incertitudinile dascălilor se izbesc de certitudinile guvernanţilor, în care lumea râde citind perlele de la bacalaureat în loc să-şi plângă viitorul, a te dedica necondiţionat şcolii devine un gest eroic. E un fapt care trebuie apărat cu toată cerneala de pe lumea asta. „Cinste şi gramatică”, zicea Caragiale, ar fi cele dintâi condiţii ale unei prese bune, iar noi încercăm să le acoperim pe ambele. Cu menţiunea că cinstea trebuie susţinută de competenţă şi că ea nu trebuie să fie un determinativ ci o direcţie. Cu speranţa că veghea noastră ar putea fi rodnică, şi cu precizarea că ne cunoaştem bine limitele. „Cine crede că stiloul e mai tare decât sabia, spunea generalul McArthur, înseamnă că n-a văzut niciodată cum arată cu adevărat o bijuterie F16”. Iar noi vedem asta în fiecare zi. De la Cotroceni, la palatul Victoria. Şi retur, via Parlament. N.B. Bineînţeles că nu ştiu care este reţeta unei reviste perfecte, şi nici nu cred că există aşa ceva, dar titlul e bun, aşa că nu renunţ la el. Citiţi spre compensare „Reţetă practică pentru a face o lucrare literară, în genere” de I. L. Caragiale şi veţi avea numai bucurii.
Cât încă există la Piatra Neamţ oameni de presă precum Mircea Zaharia, gazetăria nemţeană încă mai respiră un aer ozonat aici sub poalele Pietricicăi. Să-i urăm “La Mulţi Ani!” celui sărbătorit azi. (N. SAVA)
