Acasă NEAMȚ „Mâtzele Negre”, locul I şi la Săcele

„Mâtzele Negre”, locul I şi la Săcele

0:00

Rugby Club Venus RIFIL Piatra Neamţ („Mâtzele Negre”) a cucerit duminică, 16 septembrie, locul I şi la Cupa Săcele, competiţie ajunsă la a treia ediţie. A fost întregită în acest fel o vară plină de succese, după obţinerea unor trofee similare la Mamaia şi Bucureşti, Timişoara sau Focşani.

„Mâtzele Negre”, locul I şi la Săcele, ZCH NEWS - sursa ta de informații„«Mâtzele Negre» aduc din nou acasă Trofeul! După meciurile disputate astăzi (duminică – n.r.) fetele au pus mult suflet, pasiune, sacrificiu, în ciuda unor mici probleme medicale!, a declarat prof. Eusebiu Popa, cel care se ocupă de pregătirea fetelor.

La competiţia de la Săcele (judeţul Braşov), RC Venus RIFIL Piatra Neamţ a fost reprezentată de: Adelina Stoian (cpt.), Diana Neagu, Laura Murariu, Izabela Barna, Loredana Ciorhan, Diana Mândrilaş, Francesca Gavrilescu şi, desigur, prof. Eusebiu Popa. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: D. EŞANU – Facebook)

Exit mobile version