Acasă EVENIMENT Mașini ”șterse” de tren, șoferi amendați

Mașini ”șterse” de tren, șoferi amendați

0:00

Mașini ”șterse” de tren, șoferi amendați, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiAvând în vedere că săptămâna trecută două autoturisme au fost lovite de tren în județul Neamț și doar norocul a făcut să nu existe răniți, în ziua de 6 septembrie polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi au acționat pentru ”conştientizarea participanților la trafic privind respectarea în mod constant a regulilor de circulație pe sectoarele de drum care se intersectează cu calea ferată Bacău – Bicaz”. Localitățile în care polițiștii au desfășurat acțiunea au fost cele în care au fost accidente cu consecințe grave în ultimii ani: Piatra Neamț, Roznov, Dumbrava Roșie și Zănești.

”În intervalul orar 9-15, polițiștii au oprit pentru control 16 autovehicule, fiind legitimate 21 de persoane, cărora le-au fost prezentate consecințele și riscurile nerespectării regulilor de circulație la trecerea la nivel cu calea ferată”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.

”De asemenea, pentru abaterile constatate au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale, în valoarea de 1.500 de lei, două dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea obligațiilor la trecerea la nivel cu calea ferată, iar restul pentru alte abateri”.

Polițiștii vor mai organiza astfel de acțiuni și în perioada următoare, însă dincolo de componenta preventivă a activității lor, tot ”paza bună” individuală este mai eficientă.

”Recomandăm conducătorilor auto ca, la plecarea în cursă, să se asigure de starea tehnică a autovehiculului, să circule respectând regimul legal de viteză aplicabil sectorului respectiv de drum, iar la întâlnirea trecerilor la nivel cu calea ferată să respecte cu strictețe semnificațiile indicatoarelor instalate în aceste zone”, a mai precizat subinspectorul Elena Bulgărea. (C.M.)

Exit mobile version