„Societatea Națională de Medicina Familiei mulțumește Ministrului Sănătății și deputaților din Comisia de Sănătate a Camerei Deputaților pentru sprijinul acordat în deblocarea situației privitoare la modificarea Contractului-cadru. Acest sprijin a dus la acordul verbal al CNAS de a renunța la propunerile de modificare. Fără sprijinul menționat, păstrarea modificărilor propuse de CNAS ar fi făcut posibilă destructurarea rețelei naționale actuale de asistență medicală primară ce ar fi adus atingeri grave stării de sănătate a cetățenilor României, în special a pacienților din mediul rural. Decizia luată, la finalul discuțiilor, este de păstrare a reglementărilor referitoare la numărul minim de asigurați înscriși necesari pentru intrarea în contract cu casa de asigurari, păstrarea modului de calcul al numărului necesar de medici de familie raportat la populaţia dintr-un areal şi a comisiilor mixte care analizează situațiile particulare, în forma actuală. De asemenea s-a decis păstrarea procentului de plată 50% per capita – 50% per servicii”, se arată în comunicatul de presă remis de Societatea Națională de Medicina Familiei. (Oana IOSUB-TOMA)
Medicii de familie au învins: contractul-cadru nu se schimbă!
0:00