„Durerea” cea mai mare a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Neamț rămâne o categorie de pacienți care, deși nu sunt la fel de mulți ca ceilalți, „apasă” pe resursele bănești și umane din această unitate sanitară. Este vorba despre persoanele rănite în agresiuni sau accidente rutiere. Zilnic, ajung pe mâna medicilor oameni zdrobiți, pentru salvarea cărora se fac eforturi supraomenești, în cele mai multe cazuri. Oficialii spitalului recunosc faptul că banii alocați nu sunt suficienți, că personalul medical este puțin, iar asemenea cazuri „strâng” în același timp medici și asistenți din mai multe specialități. Activitatea pe multe secții, nu doar din Unitatea de Primire a Urgențelor (UPU), se blochează pentru alți bolnavi, iar resursele se epuizează văzând cu ochii. Sunt „amănunte” care fac diferența pentru toată lumea și care contează mai ales în lupta la secundă pentru viața rănitului și grija pentru celelalte urgențe și pacienți care așteaptă.
Iar până când se ajunge la recuperarea acestor bani, uneori putând dura și ani, spitalul trebuie să funcționeze în continuare, la parametri normali, pentru ca pacienții să poată primi, fiecare, ce are dreptul. Situația este una generalizată, atâta vreme cât ultimele statistici indică faptul că România este pe locul 2 în Europa la accidente rutiere foarte grave și mortale. (C.I.)