Conform unui studiu realizat anul trecut de Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, furturile comise în perioada 2012-2013 asupra călătorilor, în trenuri şi gări, sunt favorizate fie de neatenţia acestora, (adormirea, lipsa de supraveghere a bunurilor etc.), în 70,7% din cazuri, fie de neglijenţa lor (au uitat bunurile), în 12,2% dintre situaţii. Această campanie se desfăşoară la nivel naţional, deci şi la nivelul Judeţului Iaşi, iar pentru a avea o călătorie în siguranţă cu trenul, poliţiştii ieşeni de la transporturi vă recomandă:
Atenţie când urcaţi pe scara vagonului! Puteţi deveni o victimă a celor care fură din buzunare.
Supravegheaţi-vă bunurile şi valorile pe care le aveţi la dvs. atunci când vă aflaţi la ghişeele caselor de bilete şi în locuri aglomerate! Nu încredinţaţi bunurile personale şi bagajele unor persoane necunoscute!
Dormind în tren sau în sălile de aşteptare, puteţi rămâne fără portofele, genţi sau bagaje.
Nu vă faceţi „prieteni” de ocazie dintre persoanele din compartiment şi nu consumaţi băuturi sau alimente de la necunoscuţi. Acestea pot conţine somnifere şi vă „treziţi” fără bagaje.
Portmoneul nu se aşează niciodată la vedere sau în bagaje, deasupra cumpărăturilor! Locul cel mai sigur pentru păstrarea portmoneului este buzunarul de la piept, din interiorul vestimentaţiei!
Dacă vi se pare că o persoană care merge în apropierea dumneavoastră arată sau se comportă suspect, opriţi-vă şi lăsaţi-o să se distanţeze. Astfel, va înţelege că acordaţi atenţie siguranţei dumneavoastră.
Dacă pe timpul călătoriei luaţi cunoştinţă despre săvârşirea vreunei infracţiuni, sesizaţi de îndată poliţia transporturi din staţiile de cale ferată şi trenurile de călători sau din aeroporturi. (Compartimentul de Relaţii Publice al IPJ Iaşi)
VIDEO, AICI: https://www.youtube.com/watch?v=lhnmy0qQSeE&feature=youtu.be