La termenul de astăzi, 19 martie, nu a fost audiat decât Valentin Mîțu, singurul martor care s-a prezentat și care, aparent, n-a declarat nimic de importanță crucială pentru desfășurarea procesului. El a spus doar că, în cursul anului 2011, se afla împreună cu inculpatul (Gheorghe Ștefan) și câteva persoane, la un restaurant din ștrand, când a apărut cineva de la o firmă de insolvență și i-a spus ceva la ureche lui Ștefan. Ceva care l-a enervat într-atât încât a strigat către toți cei prezenți că nu mai vrea să audă de Paleu și le-a recomandat tuturor celor prezenți să nu aibă de-a face cu el.
”Cred că acea persoană reprezenta firma de insolvență care se ocupa cu lichidarea judiciară a societății lui Petru Paleu”, a declarat Valentin Mîțu în fața instanței.
Cât despre vreo geantă cu bani pe care Petru Paleu i-ar fi dat-o sau ar fi pregătit-o pentru Gheorghe Ștefan, Valentin Mîțu a spus că nu știe absolut nimic. Iar dosarul este construit, în mare parte, pe un denunț de-al lui Petru Paleu, care le-a declarat procurorilor DNA că Gheorghe Ștefan i-a cerut 10% din valoarea unei lucrări în comuna Brusturi, pentru a-i încredința contractul. ”Banii respectivi au fost pretinși de inculpatul Ștefan Gheorghe în schimbul promisiunii acestuia de a interveni pe lângă persoane din conducerea Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit în vederea influențării rezultatului procedurii de atribuire a respectivului contract de lucrări. În temeiul acestei înțelegeri, în cursul anului 2011, printr-un intermediar, inculpatul Ștefan Gheorghe a primit de la reprezentantul acelei societăți comerciale, în numerar, suma de 200.000 lei”, se arată în comunicatul DNA.
În fața instanței, Valentin Mîțu a declarat, după ce abia jurase pe Biblie, că relațiile dintre Gheorghe Ștefan și Petru Paleu nu erau foarte bune din cauza ”rivalității pe plan sportiv”.
C.M.