“A scăpat pur și simplu. Se executau manevre pentru a le transporta la un cabinet veterinar, erau în carantină cum se spune. Maimuțele, din specia Macac, erau luate de către firma care administrează Parcul ZOO din Piatra Neamț, în custodie, pentru a vedea cum se acomodează, în ideea de a crește atractivitatea, mai ales că sunt o specie foarte jucăușă, erau luate de undeva din județul Suceava. Deși au fost alertate mai multe forțe, chiar și ISU, până la urmă cei de la Serviciul Ecarisaj au reușit să tranchilizeze animalul și să-l transport înapoi în parc. A fost găsit pe acoperișul unei case din apropierea grădinii zoologice, pe strada Ștefan cel Mare”, a declarat Dragoș Chitic, primar al municipiului Piatra Neamț.
“Am reușit să o tranchilizăm, ne-am suit pe o casă ca să o putem prinde. Era foarte mică, fugea dintr-un loc în altul al casei, erau schele, am reușit să o tranchilizăm cu unul dintre tehnicienii veterinar ai Salubritas după care am transportat-o înapoi la Parcul Zoologic “, a declarat Cristian Sauciuc, director SC Salubritas Piatra Neamț. (E.C.)