În plus, a crescut numărul consultațiilor la domiciliu acordate de medicul de familie pacientului din lista proprie. De la 1 iulie se decontează o consultație la domiciliu pe lună pentru toate tipurile de afecțiuni cronice de fiecare asigurat, în condițiile în care până acum se deconta maxim patru consultații pe an pentru bolile cronice, precizează Casa Națională de Asigurări de Sănătate. În funcție de competențele profesionale și dotările din cabinete „medicii de familie pot acorda noi servicii pentru pacienții din listele proprii: spirometrie, măsurarea ambulatorie a tensiunii arteriale timp de 24 de ore, măsurarea indicelui de presiune gleznă – braț, efectuare și interpretare EKG pentru monitorizarea bolilor cardiovasculare confirmate”. A fost introdusă și o nouă consultație la domiciliu pentru urmărirea lăuzei la 4 săptămâni de la naștere, în plus față de consultația la domiciliu de care aceasta beneficiază la externarea din maternitate.
Pacienții care aleg spitale private și care sunt în relație contractuale cu CAS vor avea de plătit o contribuție personală. Noile reglementări stabilesc însă anumite condiții: să existe consimțământul exprimat în scris al asiguratului sau al reprezentantului legal al acestuia cu privire la serviciile spitalicești medicale și nemedicale pe care urmează să le primească de la furnizorii privați în contract cu casele de asigurări de sănătate și costurile asociate acestora, pacientul să primească un deviz estimativ cu cheltuielile directe și suplimentare medicale și nemedicale care să fie valabil 5 zile lucrătoare de la data înmânării acestuia pacientului, iar pacientul va primi decontul la momentul externării, a mai precizat CNAS.
C.I.