0:00

Luni, după europarlamentare, încep lucrările la drumul groazei Bicaz-Poiana Largului, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiPorțiunea de drum dintre Bicaz și Poiana Largului, plină de șanțuri și gropi și unde au fost identificate 38 de puncte cu alunecări mari de teren, intră de luni în regim de șantier. Cel puțin așa a anunțat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț într-o conferință de presă strategic ținută cu câteva zile înainte de alegeri. ”Vreau să dau o veste extraordinar de bună locuitorilor județului Neamț: săptămâna trecută, așa cum am promis atunci când am fost aici cu ministrul Răzvan Cuc, că vom asigura finanțarea pentru modernizarea și reabilitarea DN15 Bicaz – Poiana Largului, săptămâna trecută s-a semnat contractul de execuție, o sumă foarte mare, de peste 330 milioane lei. Deja s-a predat amplasamentul și, din informațiile mele, începând de cel târziu luni, constructorul va fi acolo, cu tot cu utilaje, și va începe lucrările”, a precizat acesta, după ce anunța că ” „începând de săptămâna viitoare, tot județul Neamț va fi un șantier! Pe aproximativ toate drumurile din județ se va lucra, inclusiv pe drumurile naționale.”

Luni, după europarlamentare, încep lucrările la drumul groazei Bicaz-Poiana Largului, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiNu știm în ce măsură chiar vor începe lucrări pe toate drumurile, dar la nivel informativ lucrurile par să stea bine. Așa am aflat că va fi modernizat tot axialul, nu numai bucata aproape finalizată de la Bistricioara la Durău, că există promisiunea de la Drumurile Naționale  ”că în maxim două săptămâni va începe reabilitarea prin covor asfaltic a drumului Piatra Neamț – Bicaz. După cum bine știți, Bicaz – Lacu Roșu este reabilitat, deci toată zona de munte, pe ceea ce înseamnă drumuri naționale și drumuri județene va fi pusă la punct. Cea mai mare investiție este Drumul talienilor, de la Borca până spre Suceava, este prins în pachetul licitat împreună cu Axialul. Cred că în maxim 2-3 săptămâni vom vedea constructorii la treabă. După cum bine se știe, Drumurile Naționale finanțează lucrările pe porțiunile Bicaz – Poiana Largului și Piatra Neamț – Bicaz”, a anunțat președintele Consiliului Județean Neamț.

În 2016, mesagerulneamt.ro publica un material video în care se afirma clar că nerepararea acestui drum pune în pericol dezvoltarea județului și chiar a regiunii.

(C.I.)

 

 

Articolul precedentL4 PLAY-OFF Bradu Borca-Ozana Târgu Neamţ şi Speranţa Răuceşti-Victoria Horia
Articolul următorMort găsit pe marginea drumului, circulație întreruptă la Plăieșu
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.