”Știu că fiecare director dorește rezolvarea tuturor problemelor din unitatea de învățământ pe care o conduce. Resursele financiare sunt limitate, însă ne dorim ca noul an școlar să înceapă în cele mai bune condiții, motiv pentru care stabilim permanent o listă de priorități”, a declarat viceprimarul Luminița Vîrlan, adăugând că, în ședința de marți, 9 august, se va opera și o rectificare bugetară în care se va încerca includerea propunerilor primite din partea directorilor de școli.
”Începând cu data de 1 septembrie, voi efectua vizite în fiecare unitate de învățământ, pentru a mă asigura că sunt îndeplinite toate condițiile pentru desfășurarea activității instructiv-educative”, a mai spus viceprimarul. (D.O.)