0:00

Locativserv nu dă drumul la căldură din cauza datoriilor, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiChiar dacă, prin hotărârea de Guvern 425/1994 a fost stabilit Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea energiei termice, care prevede, la articolul 117, că începerea perioadei de încălzire pentru consumatorii de tip urban va avea loc după înregistrarea, timp de 3 zile consecutiv, între orele 18 – 6, a unor valori medii zilnice ale temperaturii aerului exterior de plus 10 grade Celsius sau mai mici, pietrenii care locuiesc în blocurile ANL nu se vor bucura prea repede de căldură în apartamente, după cum a explicat noul director al Locativserv.

„Acum câteva zile s-a dat drumul la căldură la blocul C5, de pe Calea Romanului, doar că locatarii de acolo au umblat, în timpul verii, când și-au mai montat centrale de apartament, la un robinet de gaz de la subsol și, din cauza asta, un tronson întreg a rămas fără căldură. Și acum se lucrează pentru a remedia problema. Motivul pentru care nu putem furniza căldură în toate apartamentele ANL îl reprezintă datoriile celor care locuiesc în blocurile administrate de Locativserv, care sunt foarte mari”, a declarat Jănel Iosub, directorul Locativserv.

S-a mai pornit centrala de la blocul 10 de pe Nufărului, dar aici s-au descoperit alte probleme, conform celor de la Locativserv. Instalația nu a fost executată corect, astfel încât nu se poate furniza în toate apartamentele. Se pare că un locatar nu a avut căldură nici anul trecut, iar acum i s-a rezolvat problema parțial, în bucătărie negăsindu-se încă motivul pentru care nu se poate da drumul la căldură.

În Speranța, blocul H7 a fost debranșat de E.ON pentru o datorie de 2.000 de lei. Până acum au strâns aproximativ 600 de lei din întreaga sumă, iar datoria totală a blocului, la întreținere, depășește 17.500 de lei. La H6, datoria este de aproape 20.000 de lei, deși cea reală este dublă, doar că s-au scăzut debitele celor care au fost evacuați deja. Aici, din 47 de apartamente, 25 sunt debranșate pentru că au alte surse de încălzire și nu se știe dacă mai este rentabilă repornirea centralei de bloc.

„Ei nu plătesc gigacalorie ca-n București, ci doar costul gazului, al curentului și al apei necesare încălzirii. Problema este că, dacă nu achită din datorii, E.ON vine și sigilează iar robinetul și nici noi nu avem de unde să achităm”, a adăugat Jănel Iosub.

Majoritatea ANL-urilor au datorii de peste 15.000 de lei fiecare, motiv pentru care, cei de la societatea care le administrează, spun că nu pot da drumul la căldură. Din păcate, rămân victimele colaterale, cei cu datorii zero și cu probleme medicale, amintite de cei de la Locativserv – o femeie cu un copil în cărucior, un domn cu handicap locomotor sau un bătrân neajutorat, care îngheață în case la fel ca vecinii care nu-și plătesc întreținerea. (Andreea AMARIEI)

Articolul precedentCinci răniți în primele accidente din cauza zăpezii
Articolul următorPompierii au dus apă la Centrul de dializă din Târgu Neamţ
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.