Acasă ACTUALITATE Liberalii vor mai multă putere pentru poliţiştii locali

Liberalii vor mai multă putere pentru poliţiştii locali

0:00

Liberalii vor mai multă putere pentru poliţiştii locali, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiGrupul deputaţilor liberali a inițiat un proiect prin care poliţiştilor locali li se acordă mai multe atribuţii şi mai multă putere când vine vorba despe staţionarea, parcarea şi oprirea autovehiculelor în locurile interzise. Proiectul a fost agreat de senatori, care l-au aprobat.

Modificarea legislaţiei privind circulaţia pe drumurile publice le-ar da posibilitatea poliţiştilor locali să ceară şi să sancţioneze refuzul de a furniza informaţii despre identitatea şoferilor de la proprietarii autovehiculelor. Până acum ei nu aveau acest instrument la îndemână. Ceea ce înseamnă că, practic, în cazul unor staţionări sau parcări care încalcă legislaţia vor putea fi sancţionaţi direct şoferii care-au încălcat legea.

Poliţia Locală Piatra-Neamţ salută modificarea legislativă: „Modificarea OUG 195/2002R este binevenită din punctul de vedere al activității pe care o desfășoară Poliția Locală, raportat la art. 7, lit. h). din Legea 155/2010 a Poliției Locale. Acest lucru ar permite polițistului local cu atribuții în domeniul siguranței rutiere, ca atunci când constată o faptă contravențională dintre cele prevăzute în articolul sus amintit, iar conducătorul auto nu se află la în interiorul ori în preajma autovehiculului, să i se poată solicita proprietarului sau deținătorului mandatat a unui vehicul, date despre cine a condus respectivul autovehicul. În caz contrar se pot aplica sancțiuni contravenționale, fără a mai fi necesară prezentarea la sediu pentru luare măsurilor legale. Comunicarea relațiilor despre conducătorul auto poate permite, dacă OUG 195/2002R va fi modificat, sancționarea în lipsă, fără a mai fi nevoie de prezența acestuia în momentul constatării faptei.

Modificarea aprobată este în concordanță cu solicitările Polițiilor Locale și a sindicatelor care îi reprezintă pe polițiștii locali, având puncte de vedere favorabile, inclusiv de la Ministerul Afacerilor Interne și cu soluția legislativă sugerată de I.C.C.J. prin Decizia nr. 11/2017, dată într-un recurs în interesul legii.

Agenții Biroului Siguranță Rutieră din cadrul Poliției Locale Piatra Neamț au aplicat în primele 6 luni ale anului 2022 un număr de 979 sancțiuni contravenționale, 707 dintre acestea pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, în special pentru opriri/staționări neregulamentare.

La nivelul anului 2021, echipajele Biroului Siguranță Rutieră – Poliția Locală Piatra Neamț au aplicat 1352 sancțiuni contravenționale, 1027 dintre acestea fiind pentru nerespectarea regimului circulației pe drumurile publice – OUG 195/2002R”, a declarat Irina Ştefănescu, purtătorul de cuvânt al instituţiei.

Pentru a intra în aplicare, iniţiativa trebuie adoptată şi de Camera Deputaţilor, promulgată de preşedinte şi publicată în Monitorul Oficial.

Angela Croitoru

Exit mobile version