CSM Roman anunţă că va permite accesul publicului în bazele pe care le administrează în scopul desfășurării de activități sportive individuale. De vineri, 15 mai, sunt permise alergarea (stadion Moldova, pista de zgură, 6:00-10:00 și 16:00-21:00) şi ciclismul (Complex Sportiv și de Agrement „Moldova”, pista de biciclete 7:00-22:00).
Condiții general valabile:
- Pe tot parcursul antrenamentului, trebuie păstrată o distanță față de celelalte persoane care ar putea să fie prezente; acestă distanță va fi de cel puțin 2 metri în perioadele de repaus și de cel puțin 6 metri în perioadele de activitate sportivă, pentru a ține cont că particulele de transpirație ori salivă se pot transmite pe distanțe mult mai mari în acest context;
- Este interzisă eliminarea salivei în spațiul de antrenament.
Condiții specifice:
- pentru alergare – distanța optimă între participanți trebuie să fie de minim 10 metri;
- pentru ciclism – distanța optimă între practicanții de activitate sportivă este de minimum 10 metri.
De asemenea, de luni, 18 mai, va fi permis accesul publicului şi la terenurile de tenis din cadrul Complexului Sportiv Sala Sporturilor. Accesul se va face doar pe baza programării telefonice: 0233/732249. Tarifele de acces sunt: ziua-25 lei/oră; nocturnă-50 lei/oră (este considerată în funcție de anotimp, la momentul actual este de la ora 20:00). Plata se va efectua la casierie doar după ce, în prealabil, a fost efectuată verificarea/măsurarea temperaturii solicitanților. Sunt posibile şi abonamente de 30 de zile.
Condiții general valabile:
- Pe tot parcursul desfășurării activității sportive individuale în aer liber, trebuie păstrată o distanță față de celelalte persoane care ar putea să fie prezente; această distanță va fi de cel puțin 2 metri în perioadele de repaus și de cel puțin 6 metri în perioadele de activitate sportivă, pentru a ține cont că particulele de transpirație ori salivă se pot transmite pe distanțe mult mai mari în acest context;
- Este interzisă eliminarea salivei în spațiul de antrenament;
- Deplasarea către și de la locul de desfășurare a activității fizice individuale în aer liber trebuie să se facă respectând toate măsurile de protecție dispuse de autorități.
Condiții specifice:
- Pe terenul de tenis este permis accesul a cel mult trei participanți (2 jucători, 1 antrenor);
- Jucătorii vor avea propriul echipament de joc (inclusiv mingi și rachete);
- Nu este permis accesul pe teren al copiilor de mingi;
- Schimbarea terenurilor nu este permisă. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: CSM Roman)