0:00
Biroul de Stare Civilă din cadrul Primăriei Piatra Neamț, cel puțin în privința înregistrării deceselor, va avea în perioada 24 decembrie-2 ianuarie, un program special. Certificatele de deces și înregistrarea decedaților nu se vor opera în data de 25 decembrie când funcționarii de la Starea Civilă vor fi liberi. Pe 24, 26, 27, 29, 31 decembrie și 2 ianuarie Biroul de Stare Civilă va funcționa între orele 9.00 și 12.00, iar pe 1 ianuarie 2019 va fi închis.