Duminică, 16 septembrie, s-a disputat prima etapă în cele două serii ale Ligii a V-a. În Seria A, favoritele Bravo Bodeşti, Vulturul Costişa şi Ozana Timişeşti au început sezonul la turaţie maximă: Bravo Bodeşti-Voinţa Dochia 6-3 (2-1), Viitorul Podoleni-Vulturul Costişa 3-11 (1-6) şi Ozana Timişeşti-Stejarul Ţibucani 4-2 (1-2).
„În mare măsură am controlat jocul. Timp de o repriză şi oaspeţii s-au ridicat la nivelul partidei. Am avut 2-3 titulari lipsă, dar sperăm să-i avem duminică, când jucăm cu Costişa. Ne-a speriat un pic rezultatul lor, dar nici un meci nu seamănă cu altul„, a declarat Florin Busuioc, antrenorul echipei Bravo Bodeşti.
„Ne aşteptam la victorie, dar poate nu chiar la scorul acesta. Colegii au fost foarte motivaţi, cu poftă de joc, ca la orice început de sezon. Nici adversarii nu au jucat foarte rău, dar nouă chiar ne-a intrat totul”, a precizat Dorel Berbecariu, reprezentantul formaţiei Vulturul Costişa.
„Am început prin a-i subestima şi ne-au condus cu 2-0. Apoi am pus osul la treabă şi am întors rezultatul. Ei au acuzat şi arbitrajul, dar consider că nu au fost probleme, mai ales că au beneficiat şi de un penalty”, a conchis Iulian Trofin, preşedintele Ozanei Timişeşti.
Alte rezultate: AS Girov-Zorile Urecheni 1-1 (1-0) şi Flacăra Brusturi-AS Grumăzeşti 3-1 (1-0).
CLASAMENT
1 | Vulturul Costişa | 1 | 1 | 0 | 0 | 11-3 | 3 |
2 | Bravo Bodeşti | 1 | 1 | 0 | 0 | 6-3 | 3 |
3 | Ozana Timişeşti | 1 | 1 | 0 | 0 | 4-2 | 3 |
4 | Flacăra Brusturi | 1 | 1 | 0 | 0 | 3-1 | 3 |
5 | Zorile Urecheni | 1 | 0 | 1 | 0 | 1-1 | 1 |
6 | AS Girov | 1 | 0 | 1 | 0 | 1-1 | 1 |
7 | Stejarul Ţibucani | 1 | 0 | 0 | 1 | 2-4 | 0 |
8 | AS Grumăzeşti | 1 | 0 | 0 | 1 | 1-3 | 0 |
9 | Voinţa Dochia | 1 | 0 | 0 | 1 | 3-6 | 0 |
10 | Viitorul Podoleni | 1 | 0 | 0 | 1 | 3-11 | 0 |
În Seria B, primul duel al favoritelor a adus un scor neaşteptat: Arsenal Văleni-Voinţa Valea Ursului 4-0 (2-0).
CLASAMENT
1 | Stejarul Stăniţa | 1 | 1 | 0 | 0 | 7-1 | 3 |
2 | Arsenal Văleni | 1 | 1 | 0 | 0 | 4-0 | 3 |
3 | Unirea Tămăşeni | 1 | 1 | 0 | 0 | 3-1 | 3 |
4 | Voinţa Bozieni | 1 | 0 | 1 | 0 | 1-1 | 1 |
5 | Moldova II Cordun | 1 | 0 | 1 | 0 | 1-1 | 1 |
6 | AS WST Oniceni | 1 | 0 | 0 | 1 | 1-3 | 0 |
7 | Voinţa Valea Ursului | 1 | 0 | 0 | 1 | 0-4 | 0 |
8 | Siretul Doljeşti | 1 | 0 | 0 | 1 | 1-7 | 0 |
(M. CONSTANTINESCU; FOTO: Ozana Timişeşti)