Duminică, 8 septembrie, este programată etapa a doua în cadrul Seriei B a Ligii a IV-a. Lidera la zi, formaţia Moldova Cordun, întâlneşte Cetatea Gâdinţi, în propriul fief, şi îşi propune menţinerea în fruntea clasamentului, dar şi marcarea cât mai multor goluri.
Victoria Horia are o deplasare interesantă la WST Oniceni, o formaţie cu evoluţii foarte bune în returul ediţiei trecute a Ligii a V-a, iar Voinţa Valea Ursului va evolua în fieful Siretului Doljeşti, o echipă de tradiţie la acest nivel în zona Roman. Este de aşteptat şi debutul Voinţei Ion Creangă, care se deplasează pe terenul formaţiei Stejarul Stăniţa. Runda mai cuprinde şi partidele Voinţa Bozieni-Unirea Trifeşti şi Moldova Pildeşti-Vulturul Costişa, oaspeţii încercând o reabilitare după debutul nefericit de campionat (0-7, pe teren propriu, în prima etapă).
CLASAMENT
1 | MOLDOVA CORDUN | 1 | 1 | 0 | 0 | 7 | 0 | 3 |
2 | Victoria Horia | 1 | 1 | 0 | 0 | 5 | 0 | 3 |
3 | WST Oniceni | 1 | 1 | 0 | 0 | 4 | 1 | 3 |
4 | Voinţa Valea Ursului | 1 | 1 | 0 | 0 | 3 | 1 | 3 |
5 | Voinţa Bozieni | 1 | 1 | 0 | 0 | 3 | 1 | 3 |
6 | Stejarul Stăniţa | 1 | 0 | 0 | 1 | 1 | 3 | 0 |
7 | Moldova Pildeşti | 1 | 0 | 0 | 1 | 1 | 3 | 0 |
8 | Cetatea Gâdinţi | 1 | 0 | 0 | 1 | 1 | 4 | 0 |
9 | Unirea Trifeşti | 1 | 0 | 0 | 1 | 0 | 5 | 0 |
10 | Vulturul Costişa | 1 | 0 | 0 | 1 | 0 | 7 | 0 |
(M. CONSTANTINESCU)