Duminică, 27 mai, erau programate partidele etapei a patra din play-off-ul Ligii a IV-a, dar numai o singură partidă s-a şi disputat efectiv.
„Felicitări Borca şi succes mai departe!”, a fost declaraţia laconică a tehnicianului de la Cimentul Bicaz, Cristian Luca.
Cealaltă partidă, Victoria Horia-CSM Ceahlăul Piatra Neamţ, nu s-a disputat, deoarece oaspeţii au contestat dimensiunile celor două porţi. „Noi, la Liga a IV-a, suntem amatori, venim duminica să jucăm un fotbal de relaxare. Dacă cei de la CSM Ceahlăul se consideră profesionişti, de ce nu merg să joace la Liga I sau Liga a II-a? Am avut 400 de spectatori la meciul de azi, veniţi să se delecteze cu un spectacol sportiv. Li s-a luat această plăcere! Nu toate echipele au stadion ca CSM Ceahlăul! Nu mă deranjează că au contestat şi ne-au bătut, ne băteau oricum! Dar să nu aibă nici măcar un pic de orgoliu, să-şi dorească să învingă pe teren… Terenul a fost omologat de AJF Neamţ. Jucăm de 4 ani pe acest teren şi nu a contestat nimeni!”, a precizat Bogdan Găucan, antrenor-jucător la Victoria Horia.
Până la ora redactării acestei ştiri, AJF Neamţ nu a publicat pe portalul propriu rezultatele de astăzi din play-off-ul Ligii a IV-a. (M. CONSTANTINESCU)