0:00

În vară, un important deputat român povestea indignat şi argumenta convingător, într-o discuţie privată, că mama şi tata legilor în ţară e Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu Parlamentul. Având suficientă minte şi educaţie, a admis într-o clipă că defecţiunile din conţinutul legilor şi excesul de reglementare ne blochează. Însă, bune-rele cum sunt, cu legile astea trebuie să ne scoatem la limanul funcţionării, al curăţeniei din societate.

După caz, după coduri şi proceduri, ascendenţa parentală a înaltei justiţii se distribuie la instanţele mai mici. Ideea principală era că puterea judecătorească încalecă puterea legislativă. În loc să aplice legea, o interpretează până o goleşte de conţinut. Desfigurarea actului de justiţie cutemură, indignează, duce la condamnări sfidătoare. Inserţia forţată a justiţiei în viaţa noastră, prin hotărâri ultra-mega-gigantice fluturate ca sfinte, întrece multe alte pericole de maximă importanţă.

Pentru a fi sigură că independenţa se traduce prin a fi de capul lor, tagma judecătorilor şi procurorilor – afiliaţi unei dominaţii tot mai periculoase – exploatează în regim sfidător orice capăt de propoziţie din lege. N-ai voie să le spui nimic, nu ţi-i permis să comentezi. Dovedeşti cu probe, în presă, că unul în sutană judecătorească e bandit desăvârşit, dar individul cere protecţie de demnitate. A fi chemat, apoi, la interogatoriu sau a fi supravegheat în dispreţul tuturor libertăţilor civile, după ce ai produs tulburări în ordinea de sistem, e o simplă chestiune de timp. Mai sare câte un alt cunoscător de anchete măsluite, fie el şi politician, dă informaţii corecte pe piaţă, după care aceeaşi armie a sutaniştilor cu balanţă în piept se dă lovită.  De parcă ar fi violaţi, urlă că aduci atingere independenţei Justiţiei, că eşti titular de imixtiune în actul de justiţie. Consiliul Superior al Magistraturi şi o ciudăţenie de Inspecţie Judiciară stau la pândă de parcă s-ar aştepta la terorişti care trag din toate poziţiile, cum spunea un zâmbăreţ naţional în decembrie 1989. În loc să-şi vadă de cele grele din fişa postului, atacă libertatea de exprimare. Mai rău de-atât, prin tergiversarea unor decizii, reuşesc să acopere pe magistraţii generatori de boală în sistem, pe toţi penalii care rămâneau bine-mersi să-şi bată joc de ţară şi lege dacă nu erau dezvăluiţi.

Că o anumită parte a presei şi nişte trompete politice sunt profund implicate în reglări de conturi, în lupte de succesiune şi preluări de afaceri ştim cu toţii. Dramatic este miezul altei idei, una apăsător de suguşată de lianele băsiste care încă ne sufocă: toţi avem libertatea de vorbi, de a ne da cu părerea, de a face o judecată de valoare întemeiată. Cu tot măcelul şi mascaţii la poartă, cumplitului aparat din jurul Justiţiei nu-i este permis să ne închidă gura. Suntem suficient de maturi şi responsabili, câţi am rămas românii atenţi şi vii, să nu ne jucăm cu libertatea care respectă limita impusă de drepturi. A fi mai presus de lege şi drepturi, cum vrea aşa-zisa Justiţie, se cere grabnic sancţionat.

Din nefericire, deputatul român invocat la început suferă de singurătate. Însumarea singurătăţilor noastre nu poate fi decât catastrofală. Din motive de linişte, de singurătate, nu altceva, titlul comentariului e pus sub semnul întrebării. Constatarea e la liber.

Viorel COSMA

Articolul precedentÎn caz că nu știați …
Articolul următorMinisterul Culturii lucrează cu un mort la Piatra Neamţ