Jandarmeria (IJJ) Neamț va intensifica măsurile și va suplimenta efectivele, în intervalul 30 decembrie 2017-2 ianuarie 2018, se precizează într-un comunicat de presă al IJJ Neamţ.
- persoanele care participă la evenimente să manifeste răbdare, să respecte indicațiile jandarmilor și să evite implicarea în conflicte de orice natură;
- în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială sau le este tulburată liniștea, cetățenii sunt rugați să solicite sprijin prin sistemul unic de urgență 112;
- în această perioadă, părinții sunt rugați să supravegheze cu atenție sporită copiii, pentru a evita situațiile de rătăcire și pentru a preveni eventualele accidente survenite în urma folosirii obiectelor de distracție pe bază de amestecuri pirotehnice;
- persoanele care vor alege să își petreacă timpul în zona montană să se informeze cu privire la vremea, itinerariile și condițiile climatice locale;
- în caz de accident, să semnaleze evenimentul prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență 112, specificând următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunță, ce s-a întâmplat și câte persoane au nevoie de ajutor.
„Cu ocazia trecerii în noul an, Jandarmeria Neamț vă urează La mulți ani!”, menţionează IJJ Neamţ. (ZCH NEWS)