Acasă ACTUALITATE Jaf la un magazin de bijuterii din Târgu Neamț! Stire actualizată

Jaf la un magazin de bijuterii din Târgu Neamț! Stire actualizată

0:00

Un magazin de bijuterii din centrul orașului Târgu Neamț, în zona Parcului ”Ion Creangă” a fost călcat de hoți. Jaful a avut loc în noaptea de 6 spre 7 aprilie.

Potrivit primelor informații, seiful a fost găsit intact, însă hoții au plecat cu marfă din vitrine.

Vom reveni cu amănunte.

*************

ACTUALIZARE: Magazinul de bijuterii, unde s-a dat spargerea, se numește ”Stelian” și este proprietatea lui Stelian Grosu, care mai are un magazin similar în oraș. Firma se numește Stell Invest SRL. Stelian Grosu s-a aflat pe lista de consilieri PNL la alegerile locale din 2016.

Din cercetările făcute la fața locului, a rezultat că hoții au pătruns în magazin după ce au spart zidul care-l separă de spălătoria ”Iris”.

Cercetările de la fața locului nu s-au încheiat încă și urmează să se stabilească prejudiciul. Totodată, polițiștii au constatat că magazinul era prevăzut, conform legii, cu sisteme și jaluzele antiefracție, însă nimeni nu s-a gândit că ar putea să spargă cineva zidul.

Cantitatea de bijuterii, din aur și argint, este de ordinul kilogramelor și stabilirea prejudiciului va fi de durată, pentru că fiecare piesă în parte trebuie evaluată.

La această operațiune, participă și ofițeri de la Serviciului de Combatere a Criminalității Economice.

Exit mobile version