Acasă EVENIMENT ISU NEAMŢ: Vacă scoasă dintr-un cavou!

ISU NEAMŢ: Vacă scoasă dintr-un cavou!

0:00

ISU NEAMŢ: Vacă scoasă dintr-un cavou!, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiUn sătean din Viişoara, comuna Alexandru cel Bun, şi-a lăsat vaca la păscut în apropierea cimitirului, în ziua de 25 noiembrie, şi pe urmă a plecat să-şi vadă de treburile lui.

În jurul orei 13, a fost anunţat de un vecin că animalul a intrat în cimitir şi a căzut într-un cavou descoperit.

Când a constatat că nu are cum să scoată bovina din cavou, proprietarul a sunat la 112 şi a cerut ajutor.

La locul intervenţiei s-a dus autospeciala de capacitate mică, dotată cu multiple accesorii pentru diverse tipuri de acţiuni de salvare.

Cei 5 pompieri au montat un ham pe vacă şi, cu ajutorul unui buldoexcavator, adus de la Primăria Alexandru cel Bun, au reuşit s-o scoată din cavou.

Dar după toată agitaţia, cu siguranţă că data viitoare, stăpânul n-o va mai lăsa de capul ei la păscut. Mai ales că are motive să mulţumească vecinului care a găsit-o la timp şi n-a apucat să se întunece, altfel cine ştie ce victime colaterale ar fi fost dacă auzea cineva răgete din cavou în puterea nopţii. (C. MIRCEA)

Exit mobile version