0:00
Din procesul de fermentaţie rezultă dioxid de carbon – un gaz toxic, imposibil de detectat pentru că este inodor şi incolor, şi tocmai de aceea extrem de periculos.
„Pentru a evita cazurile de intoxicație cu dioxid de carbon, acumulat în beciurile proprii, pe timpul fierberii mustului, în vederea obținerii vinului, vă recomandăm următoarele:
- Nu intrați în încăperi în care fierbe vinul, fără a asigura o ventilație corespunzătoare.
- Anunțați pe cineva că veți intra într-o astfel de încăpere.
- Verificați cantitatea de oxigen din încăperea în care intrați. Cea mai simplă modalitate de a verifica prezența acestuia într-o încăpere este prin aprinderea unei lumânări. În cazul în care se va stinge, înseamnă că nu există suficient oxigen.
- Sunt mai susceptibili de a se intoxica cei cu probleme respiratorii, cardiace, neurologice.
- Nu intrați în încăperea în care există deja o victimă pentru că este posibil să vă intoxicați și dumneavoastră.
- Cereţi ajutor, folosind numărul unic de urgenţă „112”, în orice astfel de situație”, se arată în comunicatul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ. (ZCH NEWS)