Anunțul oficial pare să întărescă zicala: „De-ar ști omul ce-ar păți, dinainte s-ar feri!” Cu toate acestea, avem toate motivele să credem că întâlnirea prilejuită de bilanțul anului școlar 2014-2015, se va „opera” în acest an, mâine, 23 octombrie, cu începere de la ora 10, la Liceul Teoretic „Filadelfia” Suceava, acolo unde sunt așteptați toți directorii școlilor din învăţământul preuniversitar de stat şi particular.
La aceeași întâlnire, vor fi prezentate principalele constatări, concluzii și recomandări, în urma evaluărilor externe realizate de către experții ARACIP în școlile sucevene și rezultatele și beneficiile proiectelor europene finalizate ale IȘJ. Inspectorii au anunțat că se va vorbi și despre organizarea activităţii de învăţământ pentru acest an școlar și despre problemele punctuale privind organizarea activităţilor din școli. (M. TEODOROF)