Acasă ACTUALITATE Investigații și la Delgaz Grid în cazul incidentului de la Piatra Neamț

Investigații și la Delgaz Grid în cazul incidentului de la Piatra Neamț

0:00

Accidentul de muncă petrecut astăzi la ieșirea din Piatra Neamț, despre care ați putut citi aici și aici, este cercetat și intern, și extern. Într-un comunicat oficial, compania Delgaz Grid, ai cărei muncitori au fost răniți în ”operațiune”, anunță că, la rândul său, a constituit o comisie care investighează circumstanțele în care s-a produs incidentul:

«O echipă a Delgaz Grid a intervenit astăzi, în jurul orei 12,00, pentru remedierea unei avarii la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, avarie cauzată de lucrări de săpătură, efectuate de Apa Serv S.A., în vecinătatea reţelei de gaz.

În timpul remedierii s-a produs o scânteie, care a aprins gazele naturale ce ieşeau din conductă, fapt ce a dus la rănirea uşoară a trei instalatori. Doi dintre colegii noştri au fost transportaţi la spital pentru investigaţii suplimentare, iar al treilea nu a necesitat deplasarea la spital.

Ca urmare a acestui incident s-a întrerupt distribuţia gazelor naturale până la ora 19,00 pe străzile: Cetatea Neamţului, B-dul. 1 Decembrie 1918, Erou Rusu, Erou Sava, Mărţişor, Gârcina şi Bălţăteşti.

O comisie a companiei noastre investighează circumstanţele acestui incident şi colaborează cu autorităţile pentru elucidarea cauzelor care au dus la acest eveniment”. (D.O.)

Exit mobile version