parte din dotarea coșului lipsește au aruncat în interior niște biscuiți, câteva semințe și resturi de țigări care pot fi recuperate, integral, din zona amenajată pentru a-și odihni fizicul turiștii obosiți. Deși în multe cazuri aspectul precar al mobilierului stradal și al coșurilor de gunoi din oraș este ”meritul” locuitorilor cu porniri ”sportive”, coșul ”ecologic” de lângă primărie pare a fi victima ploilor, colectate constant în recipientul metalic, până ce rugina și-a făcut treaba. Nici n-ar trebui înlocuit pentru că altfel s-ar strica ansamblul, coșul cu pricina fiind în deplină armonie ”arhitectonică” și estetică, mai ales, cu cele câteva ghivece în care se chinuiesc să supraviețuiască brăduții și arbuștii ornamentali de pe platou. Până la urmă, marea carte de vizită a orașului turistic Piatra-Neamț este formată din lucruri mici.
C.M.