Acasă SPORT Interviu cu Florin Dospinescu, un handbalist de top

Interviu cu Florin Dospinescu, un handbalist de top

0:00

Interviu cu Florin Dospinescu, un handbalist de top, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Motto: “Lăsaţi-vă vrăjiţi de spectacolul unui meci, pentru a sesiza raportul spaţial, mobil şi elegant al jucătorilor, care în goana neistovită după victorie, se mişcă, totuşi, într-un ritm şi o perfectă armonie de linii”.(Victor Bănciulescu, Sportul în literatură)

Handbalistul pietrean Florin Dospinescu – “Dospi” – este unul dintre cei mai serioşi sportivi pe care-l cunosc. Şi-l cunosc de mult timp. De pe vremea când era un “prichindel” participant la celebrul Festival Naţional de Minihandbal de la Piatra Neamţ, manifestare sportivă de tradiţie, care, în acest an, din cauza lipsei banilor s-a amânat pentru la toamnă. Pe atunci avea 11 ani, iar acum are 28. Când îl cunoşti, te impresionează prin mult bun simţ. Alte calităţi: jucător cu personalitate, caracter integru, handbalist de viteză înzestrat cu o tehnică deosebită, capacitate de concentrare mare, talentat, muncitor, tenace, luptător, talie potrivită pentru postul de extremă: 1,85 m, 76 kg. Recent a început pregătirea pentru al cincilea sezon consecutiv cu vicecampioana naţională, Ştiinţa Municipal Bacău. Internaţionalul de seniori a jucat 5 sezoane şi la CSU Suceava, cea mai bună performanţă fiind disputarea finalei Cupei Challenge cu UCM Reşita, în anul 2009. La vestita şcoală pietreană de handbal de la LPS Piatra Neamţ, sub îndrumarea profesorilor Bursuc, Florin Dospinescu a devenit campion naţional de juniori unu, în mai 2004, după o finală cu CSS nr. 2 Baia Mare, câştigată cu scorul de 40-35. A făcut parte dintr-o generaţie valoroasă din care-i amintim şi pe Andrei Spiridon, Gabriel Bârjovanu, Cristian Bursuc, Alin Breabăn, Mihai Dascălu, Marius Dospinescu, Robert Acsinia, Marius Ignat, Ovidiu Ilisei, Cosmin Cobuz. În perioada junioratului unu a jucat în Liga Naţională, la echipa de seniori HCM Piatra Neamţ, după destrămarea campioanei FibrexNylon. Anul trecut s-a căsătorit cu Bianca Anghelescu, portăriţa divizionarei A de handbal, Ştiinţa Bacău. Peste 7 luni, Bianca şi Florin vor deveni pentru prima dată părinţi. (A. MOISE)

 

– În urmă cu o săptămână ai reluat pregătirea cu Ştiinţa Municipal Bacău. Aveţi un nou antrenor, un spaniol, Mateo Garralda, care a câştigat ca jucător de 6 ori Liga Campionilor cu trei echipe diferite.

– Mă bucur că lucrez cu Mateo Garralda. Tot timpul la Bacău s-a dorit performanţă şi eu zic că o să fim la înălţime şi în acest sezon.

 – Revii la antrenamente după o pauză “forţată“.

– Am avut o fractură de stres, se mai numeşte şi fractură de oboseală, o jumătate de tibie fisurată la piciorul stâng, am jucat 6 luni aşa cu ea fără să ştiu. Apoi am descoperit de ce mă doare. Am fost la doctorul Gabriel Dinu, care este un medic renumit pentru operaţii de acest gen, este cel mai bun din ţară, m-am operat în capitală, tijă, nebunii, dar acum sunt bine. Mulţumesc lui Dumnezeu! M-am refăcut complet.

 – Cât timp ai stat departe de terenul de joc?

– Am fost indisponibil 6 luni, perioada în care am pierdut bani din contract şi am pierdut şi contactul cu lotul naţional.  Dar, mă cunosc, şi sper, ca, în cel mai scurt timp, să revin în primul “7” atât la echipa de club, cât şi la naţională.

– Primarul  Bacăului, Romeo Stavarache şi preşedintele CA de la Ştiinţa, Constantin Apostol au probleme cu justiţia. Crezi că această situaţie va afecta parcursul echipei în competiţiile interne şi europene?

– Sper ca oamenii de la club să găsească soluţii să fim sprijiniţi în continuare, să facem treabă bună. Deja am citit că s-au primit asigurări că va fi stabilitate financiară la echipă. Ar fi păcat să nu reuşim să rămânem în top.

– Cum va fi noua ediţie de campionat, în care voi debutaţi, pe 30 august, la fosta ta echipă, CSM Suceava?

– Toate echipele încearcă să se întărească. Şi Pandurii Târgu Jiu, şi Minaur Baia Mare. Sunt mulţi străini veniţi de la echipe bune din Europa. Sezonul trecut ne-am bătut cu HCM Constanţa de la egal la egal. Am pierdut cupa pe greşelile noastre, după un meci infernal la Ploieşti. Eu zic că tot cu dobrogenii o să avem de furcă în campionat şi cupă.

– La lotul naţional când crezi că ai să revii?

– Dacă totul decurge bine, garantat voi reveni cât mai repede la naţională. Avem mulţi jucători care evoluează “afară“, poate vin cu o altă mentalitate şi poate se schimbă ceva la nivel de primă reprezentativă.

– Ai semnat pe încă un an cu formaţia din Bacău, după 4 sezoane jucate aici.

– Dacă e să fie bine, la anul rămân tot la Bacău, dacă nu, poate se face la Piatra Neamţ o nouă echipă, poate ne întoarcem cu toţii acasă şi realizăm ceva frumos pentru oraşul nostru.

– Primii tăi profesori, Rita şi Stelian Bursuc au cucerit în acest sezon cu juniorii de la LPS Piatra Neamţ, titlul naţional în întrecerea şcolară şi medalia de argint la Campionatul Naţional.

– Păcat că nu-i putem ţine pe aceşti jucători la Piatra Neamţ. Profesorii Bursuc tot timpul au avut generaţii valoroase care au câştigat medalii an de an. Însă dacă nu-i putem ţine acasă, aceşti jucători trebuie să plece în altă parte să-şi facă un rost. De asta am plecat şi noi. Oricum, inima tot acasă ne-a rămas.

– E greu să fii sportiv de performanţă în ziua de astăzi?

– E foarte greu, faci sacrificii, muncă multă, dar asta ne place şi asta facem, nu ne plângem. Până la urmă uiţi de tot numai să iasă bine.

– Fratele tău, Marius, continuă la CSU Galaţi?

– Da. Îi place acolo, chiar dacă-i liga a doua. Ştiţi cum se zice: no money, no stress. Sunt bani puţini, nu-i ca la prima ligă.

– Ce ai făcut în scurta vacanţă pe care ai avut-o?

– Am fost pe la socrii, pe la mare, m-am plimbat cu soţia. Am fost şi la pescuit. Îmi place foarte mult, mă linişteşte, mă gândesc să realizez o emisiune TV de profil când mă voi lăsa de handbal. Şi vreau să-mi fac şi un club de handbal cu câţiva prieteni, să creştem copii valoroşi, aşa cum au făcut profesorii Bursuc cu noi.

– Apropo de copii. Am auzit că vine barza şi la tine.

– Da, aşteptăm barza. Soţia mea, Bianca este însărcinată în două luni. A fost la primul control. Doctorul a zis că totu-i bine. Sper să fiu un tătic bun.

 

“La meciul cu Islanda am avut un sentiment deosebit. A fost prima dată când am jucat la Piatra Neamţ cu naţionala de seniori şi a fost un moment unic”. (Despre primul meci oficial jucat la Piatra Neamţ, cu naţionala de seniori)

“Am debutat cu Belarus în preliminariile Campionatului Mondial din 2013. A fost o experienţă foarte frumoasă, chiar mi-a plăcut. Consider că mi-am făcut treaba destul de bine”. (Despre prima convocare sub tricolor, ianuarie 2012)

“Dospinescu a făcut luni o partidă excelentă fiind golgheterul echipei României alături de Valentin Ghionea, cele două extreme ale naţionalei noastre înscriind câte 6 goluri”. (România-Macedonia 27-26, 2 aprilie 2012, Sport.Bacăul.ro)

“Vreau să scot în evidenţă evoluţia tânărului jucător, campion naţional de juniori, Florin Dospinescu. A demonstrat că are valoarea necesară prezenţei într-o echipă de Liga Naţională. Pe această cale, vreau să felicit familia Bursuc şi LPS Piatra Neamţ pentru titlul cucerit la nivelul juniorilor unu”. (Ioan Gherhard după meciul de Ligă Naţională, HCM Piatra Neamţ-Lignitul Târgu Jiu, luni, 10 mai 2004)

Exit mobile version