Autorul agresiunii comise pe o stradă din Târgu Neamț – un individ de 22 de ani, din Vânători, a fost prins de polițiști astăzi, 5 august.

La ora 16.20, în baza activităților investigative complexe realizate în cauză, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au reușit depistarea tânărului de 22 de ani, într-o locuință abandonată din localitatea Vânători-Neamț”, a precizat agentul Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.

Tânărul în cauză și-a atacat fosta concubină pe stradă și a început s-o lovească, moment în care a intervenit un trecător (un bărbat de 22 de ani, din Răucești), care a luat apărarea femeii. Agresorul a scos un cuțit și l-a înjunghiat, de 3 ori, pe tânărul cu spirit civic. Una dintre lovituri i-a lezat un plămân. Victima a fost transportată la spital, operată și, din fericire, acum este în afara oricărui pericol. Agresorul este cercetat pentru tentativă de omor și urmează să fie prezentat procurorului de caz, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

C.M.