Acasă ACTUALITATE Incendiu la o locuință din Gura Humorului

Incendiu la o locuință din Gura Humorului

0:00

Incendiu la o locuință din Gura Humorului, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiO casă din Gura Humorului a fost cuprinsă de flăcări, în această dimineață, 18 septembrie. Au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului cu două autospeciale de stingere și cu o ambulanță SMURD B2.

La sosirea pompierilor militari ardea interiorul casei de locuit pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați cu pericol de propagare la o anexă și la locuința învecinată”, menționează comunicatul ISU Suceava.

Interiorul locuinței pe o suprafață de aproximativ 80 de metri a ars, precum și podul acesteia pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați. A fost afectat și acoperișul locuinței, pereții dar și bunurile din interior.

Cauza de izbucnire a incendiului este efectul termic al curentului electric provocat de un conductor electric defect sau deteriorat.

Din fericire nu s-au înregistrat victime iar pompierii au reușit să salveze restul casei de locuit, anexa și locuința învecinată.

ZCH

Exit mobile version