0:00

Dr. Victor Gheorghe Palade, singurul ortoped de la Spitalul Municipal Huși, este al doilea medic care a acceptat să vină să lucreze la Piatra Neamț. Acesta urmează să se alăture echipei din secția Ortopedie a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Neamț, rămasă în doi medici – dr. Remus Caranfil, șeful secției și dr. Robert Gherghel – după declanșarea anchetei Serviciului Anticorupție Neamț. La câteva zile după perchezițiile din 5 martie 2019, medicii Florică Guțu, Constantin Nanu, Grigore Berea și Gheorghe Borș au fost arestați preventiv pentru o lună de zile. Dr. Ghenadie Bucătaru a primit control judiciar și s-a întors în secție. Din 12 martie, dr. Dana Chirilă vine, de la Spitalul Municipal Pașcani și face gărzi la Spitalul Județean Neamț.

Încă un medic nou pentru Ortopedia Spitalului de Urgență Neamț, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiDr. Codruț Munteanu, managerul spitalului din Piatra Neamț, a declarat că noul medic ortoped va veni, deocamdată, prin detașare. „Este un câștig pentru Ortopedie, venirea încă a unui medic specialist. Dr. Palade, de la Huși, va completa corpul medical al secției și, cel mai important, va face gărzi și va intra în sala de operație. Mai sunt câteva formalități de făcut și medicul va veni la noi. Cu cinci medici, activitatea medicală în secția Ortopedie se îndreaptă spre normalitate”. În acest moment, 3 din cei 4 medici din secție acordă consultații și în cabinetul din policlinică, așa încât situația se va limpezi și pentru pacienți. (C.I.)

Articolul precedentÎncătușat după ce-a provocat un accident rutier din cauza băuturii
Articolul următorExternat ieri din spital, un bărbat și-a dat foc azi dimineață
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.