ACTUALIZARE: După ce-a aflat că este căutată, Cristina Federica Roznov s-a întors acasă. Poliţia Suceava a revocat acţiunile de căutare şi a mulţumit presei pentru mediatizarea cazului.
ŞTIRE INIŢIALĂ: Cristina Federica Roznov, în vârstă de 16 ani, din Rădăuţi, judeţul Suceava, este căutată de familie, dar şi de poliţişti din ziua de 30 septembrie, de când a dispărut de acasă. Cum până acum nimeni n-a aflat unde poate fi, familia şi-a dat acordul ca fotografia fetei să fie făcută publică, iar poliţia apelează la sprijinul cetăţenilor pentru a o găsi.
Cine ştie ceva despre locul în care s-ar putea afla este rugat să apeleze Poliţia prin 112 sau să sune la 116.000 – numărul telefonic special pentru copiii dispăruţi.