Acasă ACTUALITATE Încă 29 de nemțeni infectați cu coronavirus. Scade numărul testărilor

Încă 29 de nemțeni infectați cu coronavirus. Scade numărul testărilor

0:00

Astăzi, 20 decembrie, încă 29 de persoane au teste pozitive la coronavirus, în județul Neamț, din 3.350 de cazuri noi la nivel național. Sunt tot mai puține cazuri noi, ca și numărul de teste efectuate, doar 12.234 de ieri și până astăzi, potrivit Grupului de Comunicare Strategică. 7.764 de teste s-au făcut în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar restul la cerere.

În județul Neamț sunt trei localități unde se înregistrează mai multe cazuri și rata de infectare rămâne ridicată: Tupilați (4,71 la mie), Tașca (3,89) și Bălțătești (3,16).  Municipiul Piatra-Neamț are o incidență în scădere (2,68 la mie), iar muncipiul Roman a coborât la 1,5 la mie. În schimb, sunt cazuri noi în orașul Târgu Neamț și în comuna Alexandru cel Bun.

Rata de infectare în localități transmisă astăzi de Prefectura Neamț este următoarea:

20dec rata prefectura

S-au înregistrat 98 de decese de ieri și până astăzi, doar unul dintre pacienți nemaiavând și alte boli. În spitalele din țară sunt 11.360 de pacienți internați, dintre care 1.267 în ATI. „Pe teritoriul României, 41.786 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.781 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 63.374 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 105 persoane”, a mai precizat GCS  .

C.I.

Exit mobile version