Acasă ACTUALITATE Înainte de revelion, ISU Neamț a închis două restaurante din Borlești și...

Înainte de revelion, ISU Neamț a închis două restaurante din Borlești și Zănești

0:00

Înainte de revelion, ISU Neamț a închis două restaurante din Borlești și Zănești, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiÎn fiecare an, în luna decembrie, pompierii nemțeni verifică unitățile de alimentație publică care organizează petreceri de Revelion „pentru identificarea şi înlăturarea potenţialelor cauze generatoare de situații de urgență”.

Pe finalul acestui an, în urma controalelor efectuate la firme din comunele Borlești și Zănești au fost constatate mai multe nereguli grave la două restaurante.

Ambele au fost închise de pompierii nemțeni cu sigilarea spațiilor, pentru că nu aveau autorizație de securitate la incendiu, nu aveau instalații de stingere și căi de acces asigurate potrivit legislației în vigoare. Totodată, a fost aplicată și o amendă de 30.000 de lei pentru fiecare din cele două firme.

“Oprirea funcționării sau utilizării construcțiilor se face doar pentru construcțiile din categoriile comerț, cultură sau turism care se regăsesc în situațiile prevăzute de articolele 2 și 3 din HGR 915/2015.

Facem precizarea că inexistența autorizației de securitate la incendiu nu conduce în mod automat la oprirea funcționării, acest lucru făcându-se doar atunci când se  încalcă grav cerința de securitate la incendiu în condițiile criteriilor stabilite în HGR 915/2015”, a precizat căpitan Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Astfel de măsuri pot preveni apariția unor tragedii precum a fost cea de la clubul Colectiv din toamna anului 2015.

Angela Croitoru

Exit mobile version