Constantin Tomşa: “Viaţa este prea frumoasă ca să nu ne bucurăm de fiecare zi pe care o trăim”

Revista dascălilor nemţeni din luna octombrie 2014 se deschide cu o recenzie la cel mai recent volum semnat de profesorul şi criticul literar Constantin Tomşa, „Un dicţionar al literaturii din judeţul Neamţ”, carte aflată încă sub tipar şi care va fi lansată, probabil, peste câteva zile. Din cele consemnate de Mircea Zaharia, noua istorie a literaturii scrise de autorii născuţi sau care au trăit în Neamţ cuprinde nu numai cele câteva zeci de biografii şi bibliografii ale scriitorilor (membri şi nemembri ai USR), ci şi alte informaţii care întregesc fenomenul literar din această zonă: reviste, apariţii editoriale, evenimente literare, publicaţii periodice sau ocazionale, case memoriale etc. Cu acest prilej (al apariţiei acestei cărţi-eveniment), Dumitriţa Vasilca ia un interviu autorului, de la care am reţinut câteva vorbe înţelepte:

“De fiecare dată am trecut peste necazuri, convins fiind că viaţa este prea frumoasă ca să nu ne bucurăm de fiecare zi pe care o trăim. M-am bucurat de fiecare realizare a mea şi a celor din jur. Nu am privit cu invidie la cei care realizau mai mult decât mine şi făceam tot posibilul să fiu «în rând cu lumea». În tot ceea ce face omul trebuie să fie cumpătat. Există o limită a fiecărui om peste care nu poate trece. De fiecare dată m-am străduit să fac lucrurile cât mai bine şi acelaşi lucru l-am cerut şi celor pe care i-am avut învăţăcei, mi-au fost subordonaţi sau cu care am colaborat. Cuvântul de ordine: exigenţă cu tine însuţi şi cu cei din jur, dar nimic cu patimă în sensul peiorativ al acestui cuvânt”.

Am mai reţinut articolul lui Mihai Floroaia despre Sfinţii Martiri Brâncoveni, cel semnat de Victor Tănăsescu despre “Trei ţărani talentaţi povestitori”, articolul profesorului univ. Constantin Grasu despre gazele de şist şi cel despre despre autism, semnat de Elisabeta Azoiţei din Grinţieş. Am reţinut, de asemenea, portretele unor profesori “rareşeni” (autor Emil Bucureşetanu) sau cel despre un dascăl de excepţie de la Vânători-Neamţ, învăţătorul Gheorghe D. Popescu.

“Învăţătorul Gh. D. Popescu este menţionat între cei 32 învăţători din Judeţul Neamţ care s-au distins pe câmpul de luptă în Primul Război Mondial: a fost avansat în grad şi i s-a acordat titlul de cavaler al Coroanei României – aflăm de la autorul articolului, Neculai Florian. A colaborat cu Mihail Sadoveanu şi Simion Mehedinţi la elaborarea mai multor manuale şcolare. După 20 de ani de rodnică activitate la Şcoala «Chiriac Nicolau», familia Popescu a trecut în învăţământul urban, la Târgu-Neamţ, unde Gheorghe Popescu vine cu «un stat personal strălucit». A fost remarcat şi apreciat de ministrul învăţământului dr. Constantin Angelescu drept «un învăţător de excepţie» şi l-a numit inspector şcolar, apoi director în minister, funcţie prin care a contribuit la dezvoltarea învăţământului primar din România. În 1930, Elena Popescu era institutoare gradul I, cu cinci gradaţii şi lucra la Şcoala Nr. 1 de Fete din Târgu-Neamţ, unde înfiinţează, împreună cu Constantin Stan, în 1919, Cooperativa «Plăieşul», care va funcţiona până în anul 1931. În 1938, împreună cu Ioan V. Bârliba şi Ioan Papus, s-a implicat în construirea Monumentului eroilor din Târgu-Neamţ, căzuţi în Primul Război Mondial. A fost ales deputat în Parlamentul României din partea Partidului Naţional Ţărănesc. A colaborat la diverse reviste: «Şezătoarea», «Ion Creangă», «Almanahul învăţătorilor», «Calendarul gospodarilor», «Doina» ş.a. Scriind despre învăţătorul Gheorghe D. Popescu, Constantin Luchian îl numea «vrednicul învăţător de la Vânători şi Târgu-Neamţ». Deşi figură luminoasă a învăţământului nemţean, a avut de suferit după 1947. Nemulţumit şi dezamăgit, şi-a părăsit casa din Târgu-Neamţ, în care s-a instalat securitatea, s-a mutat la Bucureşti, unde a încetat din viaţă la vârsta de 83 de ani”.

Nicolae SAVA

Articolul precedentRezultate Liga a IV-a
Articolul următorDSP Neamț, între necesar și liber la angajări