0:00

Problema lipsei apei curente în municipiul Roman este în curs de soluționare. Lucrările care erau necesare pentru creșterea nivelului hidrostatic în puțuri astfel încât să se poată furniza apă în oraș și comunele învecinate au fost finalizate prin implicarea Consiliului Județean Neamț.

Romașcanii vor scăpa de cea mai grea problemă cu care s-au confruntat în ultima perioadă: programul de apă raționalizată.

Datorită implicării Consiliului Județean Neamț, instituție în subordinea căreia se află Compania Apa Serv – furnizorul de apă potabilă, în cursul acestei săptămâni au fost executate lucrările care au presupus schimbarea cursului râului Moldova, astfel încât din albia acestuia, în zona Pildești – Simionești, să se poată alimenta puțurile de aducțiune din care se face captarea apei pentru oraș și comunele limitrofe. De la începutul lunii octombrie, în municipiul Roman nu se mai putea asigura apă potabilă în program non-stop celor peste 50.000 de consumatori. „Problema cu care se confruntau 70.000 de nemțeni, din care circa 50.000 cu domiciliul în Roman și restul în zona rurală învecinată, m-a îngrijorat foarte tare și de aceea am mers la fața locului, să vedem cum stau lucrurile și ce trebuie făcut urgent, pentru depășirea situației. Mă bucur că s-au executat lucrările care acum permit alimentarea puțurilor de aducțiune. În câteva zile se va acumula apă în rezervoare, astfel încât să se reia furnizarea în program non-stop. Regret nespus că a existat acest disconfort major pentru romașcani, dar bine că am reușit să rezolvăm problema. Sunt un om de cuvânt și dacă le-am promis oamenilor zilele trecute că mă implic personal în găsirea unei soluții care să le vină în ajutor, m-am ținut de cuvânt“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.

În urmă cu o săptămână, șeful CJ Neamț a mers la Captarea de Apă de la Pildești – Simionești, unde, alături de reprezentanții Companiei Apa Serv și alți factori de decizie, a stabilit ce trebuie făcut imediat pentru ca romașcanii să nu mai aibă apa raționalizată. În urma respectivei întâlniri s-au asigurat urgent fonduri de la Consiliul Județean Neamț pentru lucrările necesare dirijării apei din râul Moldova spre frontul de captare Pildeşti – Simioneşti.

Articolul precedentSpitalul Roman: Aparatură nouă la Neonatologie, ATI, Recuperare și Pneumologie
Articolul următorBărbat scos inconștient din casa în flăcări
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

1 COMENTARIU

  1. Oameni buni, anuntul CJ , actionarul majoritar, ca in cateva zile, vom avea apa curenta ,,non- stop,, asta da surpriza ! In 2019, sa ai apa zilnic, e de neimaginat….Da, stiti voi ,,dragii mei nemteni,, cum ne dezmiarda un turist prin Neamt , ca acesti aventurieri impun(impuneau) consiliului de administratie printre criteriile de performanta, profit de peste 20 % . in timp ce infrastructura este sita iar media de varsta a oamenilor din teren este apropiata de cea a lui Mos Nicolae ?
    P.S. Poza cu… chiar era necesara ??

Comentariile sunt închise.