În județul Neamț, au fost diagnosticați, până la începutul lunii martie, 34 de bolnavi cu gripă, după ce s-au prezentat la spital și li s-au prelevat probe ce au confirmat prezența virusului. Este vorba de pacienți cu forme grave de gripă pe fondul altor boli cronice de care sufereau și care au avut nevoie de internare în secțiile de boli infecțioase pentru a fi supravegheați. Tratamentul împotriva gripei este, și în aceste cazuri, unul destinat simptomelor bolii, care să atenueze tusea, febra, durerile musculare, lipsa poftei de mâncare, în genere starea generală proastă care se suprapune celorlalte boli existente. Iar internarea se impune pentru ca bolnavii să primească suport în acutizarea bolilor cronice de care suferă (respiratorii, cardiace, de metabolism, de imunitate). Vaccinarea împotriva virusului gripal rămâne singura măsură de prevenire a îmbolnăvirilor, mai ales pentru cei care au și alte afecțiuni cronice, spun epidemiologii. Cu atât mai mult cu cât iarna aceasta s-au înregistrat și 3 decese în Neamț, la persoane care nu fuseseră vaccinate antigripal.
Până la finele lunii februarie, potrivit raportărilor medicilor de familie au fost vaccinate antigripal 26.058 de persoane din grupele risc și mai existau disponibile 294 doze la medicii de familie. Cele trei decese la care s-a confirmat virusul gripal au fost toate persoane nevaccinate și cu boli în evidența medicilor de familie. Primul caz a fost o fetiță de 8 ani, din comuna Valea Ursului, care a murit la Iași în data de 5 februarie, după ce a fost transferată cu o zi înainte de la Spitalul Municipal Roman. Potrivit DSP Neamț, fetița fusese adusă în comă, cu insuficiență respiratorie, iar din cauza stării grave și a celorlalte boli de care suferea (epilepsie în tratament, sindrom Down, paralizie cerebrală), a fost transferată la Spitalul Clinic de copii „Sfânta Maria” Iași, unde a decedat. Conform Centrului Național de Supraveghere și Control Boli Transmisibile, fetița avea „condiții medicale preexistente, dar nevaccinată antigripal, confirmată cu virus gripal tip A, subtip (H1)pdm09”. Acest prim caz a dus la instituirea unor măsuri de prevenire a răspândirii gripei în toate spitalele din Neamț, prin limitarea și interzicerea vizitelor în secțiile cu risc. Celelalte două persoane care au murit și s-a confirmat virusul gripal – o femeie de 45 de ani, cu diabet și insuficiență renală cronică, și o femeie de 83 de ani, în evidență cu boli cronice – sunt amândouă din comuna Horia și, potrivit datelor oficiale, nu erau vaccinate antigripal. „Vaccinarea este benevolă, iar medicii de familie își programează pacienții din grupele de risc pentru imunizare, dacă pacienții doresc”, mai spune dr. Mirela Grădinaru. Astăzi, 5 martie, la nivel național sunt confirmate 79 de decese cu virusul gripal la persoane nevaccinate. (C.I.)