0:00

Iaz marca ”Apa Serv” lângă drumul național din Zănești, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiDe două luni de zile, conducta de apă care alimentează comuna Zănești are scăpări exact lângă drumul național, în fața casei lui Ilie Dănilă. Omul, dar și vecinii săi, au făcut repetate sesizări către specialiștii de la Apa Serv, care au venit, au încercat să repare conducta, dar n-au avut decât un succes de scurtă durată. Apa a început să iasă, din nou, pe spațiul verde din fața casei omului. Iar spațiul verde, irigat permanent, devine din ce în ce mai verde, în sensul că vegetația crește ”ca din apă”. Din nefericire, tocmai în această perioadă, o femeie din zonă a murit , iar sătenii care au fost la înmormântare, dar și la pomenirea de 40 de zile, au fost nevoiți să-și adapteze ținuta, în special, încălțămintea la condițiile oferite de ”iazul” în formare. Ba chiar oamenii cu umor au început să lanseze invitații la pescuit cunoscuților, în ideea că oricum e inedit să stai cu undița la doi pași de șoseaua națională. Însă dincolo de toate, sătenii chiar sunt revoltați că de atâta timp nu se găsește o soluție pentru remedierea unei avarii. Mai ales că, în alte localități, consumul de apă este restricționat din cauza secetei.

Iaz marca ”Apa Serv” lângă drumul național din Zănești, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiAm făcut numeroase sesizări și eu și alți vecini”, ne-a declarat unul dintre localnici. ”Nu vine nimeni, deși avaria este la 200 de metri de centrul comunei. N-am pomenit atâta nesimțire. Bine că știu să trimită facturi”.

C.M.

 

 

Articolul precedentFOTO&VIDEO L4 CSM FC Vaslui a cucerit Cupa Speranţei
Articolul următorMinistrul Teodorovici și joaca financiară de-a viitorul României