„Ce să zic? Nu ştiu ce se întâmplă. Nu noi am organizat”, a spus preşedintele PNL, Alina Gorghiu.
Situaţia a fost rezolvată după ce liberalilor li s-a permis să intre în piaţă, împreună cu mulţimea care aştepta dincolo de gard.
„Nu ni s-a dat nicio explicaţie. «Nu intraţi, nu e voie» şi atât. Noi nu am vrut să intrăm dinspre bulevard, ca delegaţia PSD, pentru că eram mulţi şi am fi ocupat toată piaţa, ceea ce nu era fumos. Am zis că intrăm prin spate. Cine are de urcat pe scenă, urcă, ceilalţi rămân printre oameni”, a spus Adomniţei.
Concertul folcloric a încetat atunci când în piaţă şi-a făcut apariţia delegaţia PSD, condusă de primarul Gheorghe Nichita şi de premierul Victor Ponta, însoţit de membri ai Guvernului. Pe scena din faţa hotelului Traian s-au urcat peste 50 de oficiali, aceştia stând înghesuiţi, umâr lângă umăr. Prefectul Dan Cârlan a ajuns într-o margine a scenei, ca şi primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, invitat de onoare la manifestări.
AEROPORT, AUTOSTRADĂ…
Discursul primarului a făcut referire la sacrificiul făcut de Iaşi în 1859, când şi-a pierdut statutul de capitală în favoarea Bucureştiului. Totodată, Nichita a mulţumit Guvernului pentru „sprijinul acordat Aeroportului”, declarându-se sigur că acelaşi sprijin îi va fi acordat şi pentru autostradă şi Spitalul Regional de Urgenţă.
„O naţiune nu se poate mulţumi doar cu momentele din trecut, oricât de înălţătoare ar fi. Ea este datoare să lucreze zi de zi pentru a-şi construi viitorul. Iar clasa politică de azi trebuie să se ridice la înălţimea idealurilor pe care le avem”, a spus preşedintele Klaus Iohannis în discursul său.
Invitarea la cuvânt a premierului a fost însoţită de scurte huiduieli dinspre librăria Junimea. Scurtul discurs al acestuia nu a cuprins nicio promisiune făcută Iaşului cu privire la proiectele acestuia, reprezentând doar un apel la unitate. Proiectele Iaşului au reprezentat însă tema centrală a preşedintelui CJ. După ce a punctat că noua pistă a Aeroportului a fost construită din fonduri locale, fără sprijin guvernamental, Adomniţei a cerut explicit construirea autostrăzii, inclusiv în zona montană. „Spuneam anul trecut că dacă Iaşul şi Moldova nu vor avea perspectiva unei autostrăzi, nu va fi eşecul Iaşului, ci al întregii Românii. Aceasta este cea mai mare durere a Iaşului şi regiunii. Rugăm Guvernul şi pe premierul acestuia, azi Victor Ponta şi oricine ar fi în viitor, ca în zilele următoare, când se va decide forma finală a masterplanului de transport, autostrada să-şi aibă locul meritat”, a spus Adomniţei.
O HORĂ, DOUĂ HORE
„I-l dau. Acum, avem un preşedinte cu care pot vorbi”, a spus Ponta.
MITROPOLIT… APOLITIC
Premierul l-a aşteptat pe Iohannis la Mitropolie, unde cei doi s-au întreţinut cu ÎPS Teofan timp de o jumătate de oră. La plecare, Iohannis a fost aplaudat de cei aflaţi în curtea Mitropoliei, preşedintele răspunzând cu un simplu „La mulţi ani”. Drumul spre Trei Ierarhi, unde cei doi aveau să asiste la un serviciu religios a urmat acelaşi tipic, cu opriri pentru fotografii şi strângeri de mâini. Preşedintele a plecat imediat după slujbă, premierul mai zăbovind pentru a asista la semnarea unui acord de cooperare între Iaşi, Cernăuţi şi Chişinău. La plecarea de la Trei Ierarhi, Ponta a fost întâmplinat de un grup de simpatizanţi. „Bine aţi venit! Sunteţi speranţa celor mulţi”, i-a spus o ieşeancă, ce a insistat să-l sărute. „Sunteţi mai frumos decât la televizor”, a spus un alt simpatizant, stârnind zâmbetul premierului. „Sunteţi mai frumos decât Mickey Mouse”, a strigat altcineva, făcând aluzie la porecla lui Ponta. „Mulţumesc. Să ştiţi că nu e chiar uşor”, a replicat premierul, urcând apoi în maşină. Seara a marcat ultimul moment al manifestărilor, respectiv retragerea cu torţe, pe traseul Muzeul Unirii – Palas. La acesta au participat o sută de militari cu făclii şi cei 15 soldaţi ”de epocă”, cu felinare agăţate în vârful baionetelor. Marşul a fost urmărit de aproximativ 2.000 de ieşeni. „Mă aşteptam totuşi la ceva mai spectaculos”, a fost unul din comentariile auzite din public, alături de aprecieri.